„A ars ca o torță”! Pacientă arsă pe masa de operație, la Spitalul Floreasca

Publicat: 29 dec. 2019, 12:05 Autor: Hermina Hagianu News
„A ars ca o torță”! Pacientă arsă pe masa de operație, la Spitalul Floreasca

O femeie a ars ca o torță pe masa de operație în Spitalul Floreasca din București. Flăcărie au fost stinse abia după ce o asistentă a aruncat un lighean cu apă peste femeie.

Chirurgul Mircea Beuran este acuzat că, în timpul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la Spitalul de Urgenţă Floreasca, o pacientă de aproximativ 65 de ani a fost grav vătămată. Mai exact, conform deputatului USR Emanuel Ungureanu, femeia a fost, practic, incendiată pe masa de operaţie.

Deputatul a făcut dezvăluirea pe pagina sa de Facebook: ”INCREDIBIL! PACIENTĂ INCENDIATĂ PE MASA DE OPERAȚIE LA SPITALUL FLOREASCA DIN BUCUREȘTI!

„Am văzut cum pacienta de pe masa de operație a luat foc”

Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente în sala de operație!

Chirurgul Beuran, 66 de ani, un pesedist plagiator de renume, capul Umefistanului, a dat foc unei paciente pe care a operat-o în data de 22 decembrie!”

Incidentul ar fi fost descris de două asistente.

„Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1.

Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea și toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega.

„Mă aflam pe holul blocului operator auzind țipete și gălăgie,îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeata de apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum și foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul in sala 2 la solicitarea medicului”, a spus cea de-a doua asistentă.

Publicat: 29 dec. 2019, 12:05 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă