Mama unui copil internat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Brăila este revoltată de condițiile pe care le-a găsit în salon.
O mamă cu copil la Spitalul Brăila spune că este mizerie, mobilierul nu a mai fost schimbat de zeci de ani, iar medicul de gardă a pus diagnostic copilului fără analize, doar pe spusele ei.
„Așa arată camerele unde internează copiii pe secția de pediatrie a Spitalului Județean Brăila. Să vă fie rușine în ce jeg țineți copiii și ne mai mirăm de ce ies mai bolnavi decât i-am adus.
Bine că au pus suport de televizor pe perete, dar televizoarele stau doar în camera asistentelor și a medicilor. Nu ați schimbat absolut nimic de pe timpul comuniștilor. Rușineeee Brăila pentru că nu faceți nimic pentru copiii noștri”, a scris, pe Facebook, o mamă.
Managerul Spitalului Județean din Brăila, Delia Râșnoveanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că secția a fost reabilitată în primăvara acestui an în urma unei sponsorizări și că anul viitor saloanele de la Pediatrie se vor muta într-un salon nou.
„Mizerie nu este, în secția de Pediatrie a fost făcută o investiție semnificativă în primăvară, am beneficiat de o sponsorizare. Am înlocuit mare parte din mobilier, am reabilitat întreaga secție, chiar arată bine. Cădițele vechi nu le-am înlocuit pentru că anul viitor secția se va muta în altă clădire”, a spus directorul Spitalului Județean din Brăila, Delia Râșnoveanu.
Ulterior, femeia care a scris postarea a confirmat, pentru MEDIAFAX, că pozele au fost făcute vineri, 18 octombrie, la ora 22.00. Ea a povestit că ajuns la spital cu copilul de patru ani și jumătate și că a rămas internată peste noapte la Secția de Pediatrie. Mama mai spune că salonul nu arăta bine și era neîncălzit.
În plus, părinții pun sub semnul întrebării calitatea actului medical în condițiile în care copilului nu i s-au făcut analize amănunțite.
„Nu era dat drumul la caldură, caloriferele erau reci. Dacă mie, ca adult, îmi era rece, vă dați seama cum se simțeau copiii. Și sunt mulți bebeluși acolo (…) Pe foaie erau numeroase medicamente și analize la sânge, dar copilului meu nu i s-a pus decât perfuzia și i s-a luat glicemia, atât.
Personalul a venit, i-a bagat o perfuzie, până la ora 12.00 noaptea a venit cred la o oră să se uite la perfuzie. După 12.00 până la 6.00 dimineața nu a mai venit nimeni. La 6.00 a venit doctorița de gardă care ne-a oprit, copilului i s-a dat un diagnostic de indigestie, dar fără nici o analiză, s-au bazat doar pe spusele mele”, a povestit mama copilului.