O fostă prezentatoare TV a fost bătută crunt! Ce spune vedeta despre coșmarul prin care a trecut: ”Simpla prezenţă a acelui om mă paraliza”

Publicat: 13 aug. 2020, 09:52 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Simona Gherghe se poate declara în prezent o femeie împlinită, cu o viață frumoasă și liniștită alături de familia ei. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu prin ce chinuri a trecut fosta prezentatoare TV în copilărie.

În urmă cu câteva luni, vedeta a povestit un episod groaznic care s-a întâmplat în perioada când își dorea să devină gimnastă. Se pare că visul ei era să ajungă ca Nadia Comăneci, însă atituindea antrenorilor săi i-au distrus visul rapid.

„Antrenorul de gimnastică, domnul Radu, şi balerina, doamna Balog, ne-au pus să facem şpagatul.

Nu mi-a ieşit aşa cum ar fi trebuit şi m-am aşezat, cu picioarele depărtate, într-o imitaţie stângace de şpagat.
Profesorul m-a văzut, s-a apropiat şi m-a lovit cu pumnul în spate. O lovitură atât de puternică, încât o simt şi acum, pe şira spinării…

Tot ce-a urmat a fost un coşmar. Simpla prezenţă în sală a acelui om mă paraliza”, povestea Simona Gherghe pe blogul său.

Simona Gherghe, bătută cu scândura

Agresiunile fizice pe care frumoasa blondină le-a îndurat nu s-au terminat aici. Fosta prezentatoarea de la Acces Direct a mai povestit o altă întâmplare în care a fost bătută cu scândura. Acela a fost momentul în care cariera ei de gimnastă a luast sfârit.

„Chinul copilăriei mele a durat vreo trei ani. Până într-o zi, când am venit acasă cu picioarele învineţite.
Profesoara de balet, o unguroaică a cărei singură pasiune era să ne jignească îngrozitor, mă bătuse cu o scândură, pentru că nu executasem corect nu ştiu ce mişcare…

Părinţii nu m-au mai lăsat să merg la antrenamente”, a mai povestit fosta prezentatoare Tv.

Simona Gherghe, adevăratul motiv pentru care a renunțat la Acces Direct

După ce proiectul în care a fost prezentă ani întregi a început să fie criticat din cauza prezenței constante a soților Stegaru, fanii au început să îi pună tot felul de întrebări legate de emisiune. Simona Gherghe, la fel de sinceră ca întotdeauna a răspuns curiozităților acestora printr-un mesaj pe rețelele de socializare.

Mai mult decât atât, fosta prezentatoare a spus și adevăratul motiv pentru care a renunțat.

„Au fost 9 ani în care am învățat foarte multe. În care s-au întâmplat foarte multe. Și bune, și rele. Evident că pe cele rele le regret și acum. Dar le-am luat ca pe niște lecții. Am învățat să nu mai judec, să am răbdare, să ascult. Suntem diferiți și asta e frumusețea acestei lumi. Când n-am mai putut, pentru că nu este un format comod, m-am retras”, a mărturisit Simona Gherghe pe pagina sa de Instagram.

Publicat: 13 aug. 2020, 09:52 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă