Poliţiştii din statul american Oklahoma au primit un apel neobişnuit. Un bărbat a spus că femeia cu care era în maşină a fost împuşcată în picior de câinele ei, informează MEDIAFAX.
O femeie a fost impuscata de cainele ei. Tina Springer, 44 de ani, se afla în maşină cu un bărbat şi cu labradorul său, Molly, relatează The Washington Post.
Au oprit la un semafor, iar câinele a început să sară pe bancheta din spate, unde se afla o armă care s-a descărcat. Glonţul a ajuns în piciorul femeii.
Bărbatul a sunat imediat la 911 şi a spus că Tina a fost împuşcată din greşeală de câinele său.
„Este prima dată când aud că un câine împuşcă o persoană”, a spus un ofiţer de poliţie.
Femeia a fost transportată la spital, iar medicii au spus că starea ei de sănătate este stabilă.