Nicoleta Luciu s-a pozat fără machiaj. Cum arată vedeta

Publicat: 28 oct. 2020, 15:39 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Nicoleta Luciu este o apariție răvășitoare atunci când apare în public. Recent, vedeta a hotărât să le arate fanilor și cum arată fără niciun strop de machiaj.

Într-o postare pe care a făcut-o recent pe Instagram, frumoasa brunetă dezvăluie faptul că a apelat la ajutorul medicului estetician pentru a efectua o rejuvenare facială. Este cunoscut faptul că celebra actriță este mama a patru copii, iar acest lucru cu siguranță și-a pus amprenta asupra chipului său.

Astfel, Nicoleta Luciu și-a dorit să elimine ridurile fine, iar pentru acest lucru a apelat la injecții cu acid hialuronic și botox. De asemenea, Nicoleta Luciu a ales să își mărească și volumul buzelor.

Nicoleta Luciu, despre viața în pandemie

În prezent, familia vedetei locuiește în Miercurea-Ciuc. Nicoleta Luciu povestește faptul că viața lor de zi cu zi nu le-a fost afectată de pandemie, iar tot timpul liber pe care îl are îl petrece alături de copii.

„Suntem bine, cu multe lecții pe cap, așteptăm să treacă pandemia. Am bicicletă de spinning pentru copii. Îi pun să facă câte 20 de minute pe zi, iar pe Zsolt jumătate de oră. Mergem și la curte, cu minge de fotbal. Oricum, copiii au foarteee multe lecții de făcut”, a declarat Nicoleta Luciu pentru viva.ro.

Nicoleta Luciu s-ar întoarce în televiziune în anumite condiții

“Odată cu luna iunie, în fiecare an Nicoleta Luciu și copiii pleacă în Croația. Soțul ei are un iaht acolo, ei, practic, trei luni cât e vară, trăiesc pe iaht, pe mare. Când pleacă se pregătește cu câte o săptămână înainte să nu uite ceva, pentru că își ia la ea totul, creme, pastille, haine, multă mâncare, pachete sau conserve, și în rest mai cumpără de acolo. Însă și pe iaht, și acasă gătește la fel de des.

Atât ea, cât și copiii mănânca destul de sănătos. Pe iaht mai face și plajă însă sau baie. Copiii fac toți sport atât iarna, cât și vara, așa că ei n-au timp să se plictisească pe iaht. Nicoleta are cu totul altă viață de când a renunțat la televiziune, ea s-a axat în totalitate pe familie și copii. Dieta ține, așa cum o știți, ba se îngrașă, ba slăbește, dar de când o știu e tot la dietă.

În televiziune s-ar întoarce însă isi dorește un proiect care să i se potrivească, să fie și bine plătită și să poată face și naveta la Miercurea Ciuc la copii. Dacă ar fi o emisiune săptămânală cu siguranță i-ar conveni”, susțin surse din anturajul brunetei pentru CIAO.RO.

Publicat: 28 oct. 2020, 15:39 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă