National Geographic continua să lucreze cu Morgan Freeman după acuzaţiile de abuz sexual

Publicat: 01 sept. 2018, 15:15 Autor: D. C. Vedete

Postul de televiziune National Geographic va continua să producă "The Story of God", cu Morgan Freeman.

National Geographic continua să lucreze cu Morgan Freeman după acuzaţiile de abuz sexual. „Rezultatele investigaţiei nu au evidenţiat că există îngrijorări privind incidente în timpul vreuneia dintre colaborările noastre cu domnul Freeman”, se arată în comunicatul postului.

„Am decis să mergem mai departe cu producţia sezonului trei din „The Story of God” (Povestea lui Dumnezeu). Acest serial a lărgit înţelegerea noastră despre religie şi cultura lumii şi i-a emoţionat pe mulţi dintre fanii noştri şi, împreună cu Morgan şi echipa de la Revelation Entertainment, aşteptăm cu nerăbdare să reluăm pre-producţia în septembrie. În calitate de companie, luăm în serios orice acuzaţie de hărţuire şi suntem siguri de rezultatele investigaţiei. Noul sezon va avea premiera mondială pe canalele National Geographic în 2019″.

National Geographic continua să lucreze cu Morgan Freeman

Morgan Freeman, acuzat de hărțuire sexualăDecizia de a opri producţia serialului a venit după ce în luna mai opt femei au pretins că Freeman a fost implicat în acte de hărţuire sexuală sau comportament nepotrivit iar alte opt persoane au pretins că au fost martore la incidente.

Morgan Freeman, acuzat de hărțuire sexualăFreeman a transmis două declaraţii scuzându-se pentru comportament, dar a insistat în al doilea comunicat că „nu am creat medii nesănătoase de lucru. Nu am abuzat femei. Nu am oferit un loc de muncă sau o avansare în schimbul sexului. Orice sugestie că aş fi făcut aşa este complet falsă”.

Morgan Freeman, acuzat de hărțuire sexuală

Sezonul trei al serialului îl urmăreşte din nou pe Freeman într-o călătorie internaţională în care descoperă puterea religiei şi cum ne influenţează vieţile. Freeman va călători în unele dintre cele mai sfinte situri ale lumii şi va vorbi cu lideri religioşi, oameni de ştiinţă, istorici şi arheologi în încercarea de a rezolva puzzle-ul legilor divine. Fiecare episod se va axa pe diferite subiecte despre ajutorul divin pentru a încerca să răspundă la întrebările care au inspirat omenirea, potrivit news.ro.

Publicat: 01 sept. 2018, 15:15 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă