Naomi Osaka a câștigat Australian Open

Publicat: 20 feb. 2021, 13:10 Autor: Andreea Voicu Vedete

Este fericire mare pentru Naomi Osaka! Celebra tenismenă a câștigat astăzi Australia Open, cu o victorie de 6-4, 6-3 asupra americancei Jennifer Brady.

Naomi Osaka a câștigat Australian Open! Aceasta a jucat împotriva americancei Jennifer Brandy, iar scorul final a fost de 6-4, 6-3. Turneul de tenis s-a desfășurat în Rod LAver Arena din Melbourne. În acest moment, japoneza Naomi Osaka, de doar 23 de ani, are acum patru titluri de Grand Slam. Tenismena nu va pleca acasă doar cu 2,1 milioane de dolari, ci o va și depăși pe Simona Halep în clasamentul WTA și va trece pe poziția a doua.

Simona Halep, în clasamentul celor mai bine plătite sportive

Simona Halep este una dintre cele mai apreciate sportive din România. Susținută, iubită și apreciată de publicul larg, sportiva a reușit să își dezvolte frumos cariera și să câștige mulți bani în urma meciurilor câștigate.

Potrivit Cancan, Simona Halep se află în topul realizat de celebra revistă Forbes, clasându-se pe cel de-al patrulea loc la categoria celor mai bine plătite sportive. Astfel că, tenismena Simona Halep a câștigat între iunie 2019 și iunie 2020 suma de 10.9 milioane de dolari: 6.9 milioane sunt premiile, iar 4 milioane bani din contractele de sponsorizare.

În acest top se mai află pe primul loc Naomi Osaka, care a încasat în ultimul an 37.4 milioane de dolari – 3.4 milioane de dolari premii, 34 de milioane din contracte de sponsorizare.

Pe cel de-al doilea loc se află Serena Williams, încasând suma de 36 de milioane de doari, dintre care 4 milioane reprezintă premiile.

Pe locul trei o avem pe Ashleigh Barty, cu o încasare de 13.1 milioane de dolari.

În acest top se află pe locul cinci și Bianca Andreescu, care a încasat 8.9 milioane de dolari, 4.9 de milioane reprezentând banii câștigați din premii, iar 4 milioane de dolari fiind contracte de sponsorizare.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 20 feb. 2021, 13:10 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă