Rețeaua de hoți a primit pontul chiar de la menajera milionarului Ștefan Cristofor, proprietarul Miko Beauty. Omul de afaceri își ținea tablourile într-o cameră-seif, la sediul firmei sale.
Adevărul a ieșit la iveală după ce a văzut într-un catalog al unei case de licitații din București două dintre operele pe care le deținea.
Când și-a făcut inventarierea operelor, Ștefan Cristofor a descoperit că i-au dispărut tablouri și statuete de valoare, iar de aici și până la o discuție cu propria menajeră nu a mai fost decât un pas. Potrivit Gândul.ro, jaful s-a desfășurat pe parcursul a 3 ani. Lovitura a fost și mai mare când a aflat că și șoferul său era implicat. Acesta era angajat de 15 ani.
Șoferul primea acces în camera-seif, sustrăgea câteva obiecte de artă – inclusiv tablouri -, apoi se ocupa, prin intermediari, cu vânzarea lor, o parte din banii obținuți ajungând, bineînțeles, la menajera omului de afaceri, responsabila cu ”pontul” și ”supravegherea”.
Celebrului milionar Ștefan Cristofor i se mai spune și „Regele saloanelor de înfrumusețare”, pentru că deține un întreg lanț de astfel de localuri. Afacerea s-a dovedit de-a lungul anilor fiind una de succes.