Un baietel de 2 ani a primit doar cateva saptamani de viata. Ce a patit acesta?
Medicii i-au dat cateva saptamani de viata. Un miracol s-a produs, iar acesta a reusit sa-si indeplineasca dorinta: de a vedea filmul sau preferat „The Incredibles 2”. Acum cativa ani aparuse primul film, cand baietelul, Jack Bryan, avea doar 2 ani. Mai tarziu, viata lor a fost cutremurata de o veste trista. Printii lui Jack aveau sa afle ca acesta este diagnosticat cu o tumora crerebrala.
Astazi, dupa ceva timp de la vestea tragica pe care au primit-o, Jack supravietuieste, iar mama lui Claire, il vede pe fiul ei ca pe un supererou. Aceasta este foarte mandra de fiul ei care a ajuns la varsta de 16 ani si s-a dus la primul sau bal. Claire a surprins fiecare moment impreuna, mai ales momentul cand baiatul ei trebuia sa se duca la bal, imbracat la patru ace.
„Dupa ce Jack a fost diagnosticat cu tumora cerebrala, as minti sa spun ca nu m-am gandit si la ce e mai rau. Ma trezeam noaptea si ma gandeam la toate cu frica. Cel mai rau gand a fost ca el nu va ajunge niciodata sa-si indeplineasca visele sau sa reusesc sa-l vad in toate ipostazele, toate momentele fericite pe care urma sa le aiba ca orice alt copil.”, spune mama lui Jack Bryan.
Baietelul a fost diagnosticat in decembrie, 2004, cu o tumora cerebrala, iar atunci medicii i-au mai dat doar cateva saptamani de viata. Timp de patru luni de zile, parintii lui au fost sfasiati dupa aflarea vestii si au incercat tot ce era posibil. Au incercat sa-l duca la toti doctorii, sa-l spirijine si sa-l faca sa zambeasca. Dar simptomele lui incepeau sa se agraveze. Jack se trezea mai lipsit de viata in fiecare dimineata, nu mai manca si pierduse mult si in greutate. Nici nu mai reusea sa se tina pe picioare singur.
„Mereu ma gandeam daca baiatul meu va reusit sa se duca la scoala, sa dea examene ca toti ceilalti copii, sa se duca la balul de absolvire sau chiar daca va avea vreodata un loc de munca.”
In luna iulie, 2004, Jack se simtea din ce in ce mai rau, cu toate ca in ultimii ani oricum abia reusea sa stea in picioare singur.
„Jack a inceput sa se simta foarte rau in dimineata aceea apoi din ce in ce mai rau. Starea lui se agrava si nu credeam ca isi mai poate reveni. El abia se mai tinea pe picioare, dar asta pentru noi era o stare normala de de ani incoace. Totul era din ce in ce mai rau. Stiu ca imi spusese „pune- ma in pat, mami”. Si acum ma sfasie cuvintele astea. Imi vine sa plang cand ma gandesc.
Dupa multe analize si vestea ca are o tumora, Jack a intrat intr-o operatie care a durat patru ore pentru a-i scoate tumora. Acesta a stat la terapie intensiva timp de o saptamana si a fost lasat sa mearga acasa chiar cu doua zile inainte de Craciun. Dorinta lui cea mai mare a fost sa poata vedea de Craciun filmul lui preferat:The Incredibles. Parintii i-au facut o surpriza care l-a bucurat enorm pe baietel.
„Era obsedat de The Incredibles, care aparuse doar cu o luna inainte in cinema, asa ca i-am cumparat un costum din film. Abia il mai puteam scoate din acel costum, l-a luat si a inceput sa alerge in jurul casei jucandu-se de-a supereroii.”
In prezent, toate au trecut, iar acum sunt atat de mandra de el ca a reusit, ca a ajuns la primul sau bal si ca se bucura de viata ca toti copiii.
„Sunt foarte mandra de el. Cand l-am intrebat daca vrea sa mearga cu mine sa vedem The Incredibles 2, a fost reticent. Acum e baiat mare, e interesat de fotbal. E un adolescent acum! Dar mereu el va ramane pentru mine un supererou.”, a spus mama lui Jack.
Sursa: mirror.co.uk