Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că în cursul zilei de astăzi va semna ordinul de ministru prin care înmatricularea vehiculelor să poată să fie făcută într-un mod mai eficient.
„Astăzi voi semna ordinul ministrului de Interne prin care înmatricularea vehiculelor să poată să fie făcută într-un mod mai eficient, mai simplu, astfel încât cetățenii să nu mai fie puși în situația în care pierd timpul, stau la cozi în zone aglomerate, mai ales în această perioadă delicată din punct de vedere sanitar. Așadar, prin acest ordin toți dealerii de autoturisme din România, inclusiv producătorii – Dacia-Renault și Ford – vor avea posibilitatea să înmatriculeze direct autoturismele noilor proprietari printr-un simplu document pe care cumpărătorul îl încheie cu vânzătorul”, a anunțat Marcel Vela.
Acesta a adăugat că vor fi descentralizate şi serviciile pentru obţinerea permiselor de conducere şi pentru înmnatriculare.
„O să procedăm şi la o descentralizare a serviciilor de obţine a permiselor de conducere şi înmatriculare – unde există distanţe mari între reşedinţa unui judeţ şi cetăţeni, vă dau exemplu Hunedoara, am decis să facem un proiect care să apropie acest serviciu de cetăţeni, să nu mai vină cetăţenii la serviciu, astfel să nu mai trebuiască să vină la Deva, de exemplu, să vină la Petroşani”, a conchis Vela.
De la 1 iulie, toţi cei care vor să obţină permisul trebuie din 2020 să fi absolvit zece clase înainte de a se urca la volan. Mai multe decât atât, șoferii în vârstă care au probleme de sănătate și care pot deveni cauze ale unor posibile accidente rutiere, sunt obligați să se prezinte mai des la controalele medicale, Prin aceste controale medicii vor fi obligați, dacă constată probleme grave de sănătate ale acestora, să emită sau nu avizul de atestare a capacităților de conducere ale acestora.
Pe viitor, șoferii ar putea să respecte o obligație existentă într-o nouă ipostază, potrivit unei propuneri legislative aflate de puțină vreme în dezbaterea senatorilor. Astfel, ei vor trebui să utilizeze faza scurtă și pe drumurile naționale, nu doar pe cele europene, transmite avocatnet.ro. Documentul aflat în dezbatere publică ar putea să-i oblige pe șoferi să folosească luminile de întâlnire sau faza scurtă, așa cum mai sunt acestea cunoscute și atunci când circulă pe timpul zilei pe drumurile naționale.