Mama Luizei Melencu, decizie ferma: „Nu voi da noi probe biologice nici cu mandat”

Publicat: 24 sept. 2019, 13:26 Autor: Simona News 3

Femeia bănuiește că se încearcă închiderea cazului Luizei.

Mama Luizei Melencu, decizie ferma. Aceasta este de părere că anchetatorii vor să „planteze” noile probe în oasele găsite la lizieră, pentru a declara cazul Luizei închis.

„Mi s-au mai luat o dată probe, în urmă cu o lună şi jumătate. Eu ştiu că aceste probe biologice se pun undeva şi se păstrează. Ce au făcut cu probele date de mine până acum? De ce vor noi probe, încearcă să închidă cazul?”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Monica Melencu.

Mama Luizei Melencu, decizie ferma

Femeia a spus că luni seara au venit poliştiştii la poarta ei pentru a o convinge să dea noi probe biologice, însă a refuzat inclusiv să semneze procesul verbal încheiat de aceştia. Astfel, s-a ajuns la emiterea unui mandat pentru a i se preleva probele.

„Au venit luni seara doi domni şi o doamnă de la poliţie, mai să mă ia pe sus să dau aceste probe biologice. Au stat mai bine de o oră la poartă, timp în care au încercat să mă ia pe sus, să dau aceste probe biologice. Le-am spus clar că refuz.

Au încercat să pună martori care să semneze că au văzut maşina poliţiei la poartă şi că eu nu vreau să dau aceste probe. Le-am spus respectivilor ? Oamenii respectivi sunt şi vecini cu noi şi nu au vrut să se pună martori.

Până la urmă au încheiat un proces verbal în care au menţionat şi chiar i-am rugat să scrie că nu vreau să dau aceste probe şi nu am semnat nici acel proces verbal. Poliţiştii au plecat la 19.30 şi au revenit la poartă la 20.30 cu o înştiinţare să mă prezint azi la postul de poliţie din Caracal, la ora 11.00.

Bineînțeles că nu m-am prezentat şi au emis mandat de la Tribunal. Refuz să dau din nou aceste probe, chiar dacă s-a emis acest mandat. Aştept să mă ia, să vadă toată ţara. Nu le dau nici probe şi nici semnătură că nu vreau să se ajungă să închidă cazul fără să scoată adevărul la lumină”, a declarat Monica Melencu

Mama Luizei bănuiește că noile probe biologice ar putea fi implantate în elementele găsite pentru a se putea declara şi decesul Luizei.

„Dacă pentru Alexandra au dat ceva în spaţiul public că au mai găsit probe, pentru Luiza nu au dat nimic şi acum au venit ca să ceară noi probe biologice să implanteze în oasele de la lizieră probe ADN şi să închidă şi cazul ei. Noi nu suntem aşa proşti cum ne cred ei”, a mai spus mama Luizei Melencu.

Femeia a afirmat că probele ADN date până acum au constat în prelevarea de salivă.

Publicat: 24 sept. 2019, 13:26 Autor: Simona News 3
Pe aceeași temă