Maestrul Tudor Gheorghe, declaratii inedite. Si-a uimit fanii cu afirmatiile sale

Publicat: 04 mart. 2019, 14:36 Autor: Simona Vedete

Maestrul Gheorghe Tudor a fost invitat in cadrul emisiunii 'Sinteza Zilei, unde si-a delectat fanii cu afirmatiile sale.

Artistul a vorbit despre concertul organizat la Sala Palatului din Bucuresti care va avea loc pe 21 martie. Alaturi de el vor fi Orchestra si Corul National Radio impreuna cu orchestra Concertino din Chisinau: „Femeia – al cincilea anotimp”.

Imediat dupa aceea, si fanii din alte zone il vor putea vedea, fiindca Tudor Gheorghe va concerta pe 25 martie in Timisoara, pe 26 martie in Arad si pe 28 martie in Satu Mare.

„Eu nu pot să rămân pe o singură dimensiune. Ultima dată ne-am întânit aici și am avut o dezbatere fundamentală și frumoasă despre ideea de patriotism. V-am propus atunci acel spectacol, ‘Tot ce-i românesc nu piere’, în care am cântat câteva poeme chiar foarte naționale.

De data asta am simțit nevoie să schimbăm și să intrăm într-o zonă sensibilă, duioasă, caldă. În lume asta care e așa cum e cred că e atâta nevoie de o liniște interioară, sensibilitate, iubire. Spectacolul pe care l-am făcut are două părți distincte.

Maestrul Tudor Gheorghe, declaratii inedite

Maestrul Tudor Gheorghe, declaratii inedite

O prima parte, femeia, iubita, drăgăstoasa. Și partea a doua e tragică, dramatică spre tragică – e femeia-mamă, cu toată durerea, cu toată așteptarea unei mame, cu tot ce înseamnă.

Spectacoul are tot: are exuberanța primăverii, că de aia și ideea „Femeia – al cincilea anotimp” și am fost întrebat de ce am găsit acest titlu.

Nu de la mine a pornit, ci de la un aforism al lui Grigore Vieru care spunea că femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihnește, amintindu-și de florile primăverii, de privighetorile verii, de strugurii toamnei și ninsorile iernii”, a spus Tudor Gheorghe, potrivit Antena3.

Publicat: 04 mart. 2019, 14:36 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă
×