Madonna are probleme de sănătate! Artista nu mai poate să meargă!

Publicat: 03 mart. 2020, 13:39 Autor: Elena Vedete

Madonna are mari probleme de sănătate. Artista a fost nevoită să își anuleze mai multe concerte din cadrul turneului „Madame-X”.

Vedeta ar fi trebuit să se bucure de turneului ei, însă în ultima vreme se confruntă cu dureri foarte mari, notează Blastingnews. Madonna, în vârstă de 61 de ani, a suferit un accident în timpul unui concert. În timp ce performa la Le Grand Rex, cântăreața a căzut de pe un scaun. Dansatorii ei au fugit să o ajute, însă aceasta a izbucnit în lacrimi, în timp ce se afla pe scenă.

În ultima perioadă, artista se confruntă cu dureri severe și nu mai poate merge bine. Aceasta a fost observată mergând cu ajutorul unui baston pe străzile din Paris. Imaginile au fost surprinse în zile diferite.

Mai sunt doar câteva concerte din turneul „Madame-X”, iar Madonna face tot posibilul pentru a se reîntoarce pe scenă. Între timp, ea încearcă diverse metode de medicină alternativă pentru a scăpa de durere.

Nu e prima dată când Madonna își anulează concerte din cauza starii de sănătate precare

Toamna trecută, Madonna a anulat nu mai puțin de trei concerte din cadrul turneului său actual din motive medicale, vedeta acuzând dureri „copleşitoare”. Artista în vârstă de 61 de ani trebuia să susţină mai multe concerte în Boston, Massachusetts, începând cu data de 30 noiembrie și până la 2 decembrie, incluse în turneul „Madame X”. Cu toate acestea, artista a anunţat pe Instagram că aceste spectacole au fost anulate „la recomandarea medicilor”.

Concertele urmau să aibă loc la sala de spectacole Boch Center – Wang Theatre, și spre dezamăgirea fanilor, nu vor fi reprogramate. Organizatorul de evenimente Live Nation a dat vina pe „programul suprasolicitat”, însă persoanele care au cumpărat bilete vor primi banii înapoi, a precizat compania, citată de Agerpres.

Publicat: 03 mart. 2020, 13:39 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×