Luare de ostatici în Koln. Poliţia a evacuat gara centrală din oraş

Publicat: 15 oct. 2018, 17:41 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Sute de agenţi de poliţie au fost mobilizaţi luni la Gara centrală din oraşul german Köln, după un incident de securitate.  Ostaticul a fost eliberat.

Mai mulţi atacatori au luat ostatici luni la gara centrală din Koln, în Germania. Incidentul ar fi avut loc la o farmacie din interiorul clădirii în care se află gara, scrie Deutsche Welle.

UPDATE ora 18: Poliţia din Germania a informat că are „sub control” atacatorul de la gara centrală din Koln şi că femeia pe care o luase ostatică primeşte îngrijiri medicale, scrie BBC. Ea a suferit răni minore însă atacatorul a fost rănit grav. Staţia a fost evacuată complet iar presa locală informează că incidentul nu ar fi fost unul terorist. Au existat informaţii privind focuri de armă trase, însă nu au fost confirmate de autorităţi.

Conform cotidianului Koelner Stadt-Anzeiger, poliţia a informat că este vorba despre un cuplu iar bărbatul s-a certat cu femeia într-un restaurant McDonald’s pentru ca apoi să o ia ostatică într-o farmacie din gară. Conform presei, în timpul incidentului s-ar fi auzit cel puţin o explozie.

Presa locală a informat că s-au auzit mai multe focuri de armă. Autorităţile au ordonat evacuarea gării. De asemenea, s-a făcut apel la localnici să evite zona şi au existat avertizări privind probabile întârzieri ale trenurilor.

Conform reporterului Deutsche Welle, cel puţin unul dintre ostatici este o femeie. Poliţia nu a oferit mai multe detalii privind numărul de atacatori sau ostatici. Situaţia este „neclară”, conform autorităţilor.

Luare de ostatici în Koln

Luare de ostatici în Koln. Poliţia a evacuat gara centrală din oraş (1)Deutsche Bahn, operatorul feroviar al Germaniei, a informat că două peroane sunt blocate.

Martori au declarat că au fost auzite focuri de armă şi există informaţii privind o posibilă luare de ostatici într-o farmacie.

Luare de ostatici în Koln. Poliţia a evacuat gara centrală din oraş (1)„Există informaţii privind o posibilă luare de ostatici. Poliţia este la locul incidentului pentru clarificarea situaţiei”, se arată într-un comunicat al autorităţilor.

Conform publicaţiei Express, un individ a luat ostatice mai multe persoane într-o farmacie. Cel puţin o persoană a fost rănită.

Sursa: news.ro / mediafax.ro

Publicat: 15 oct. 2018, 17:41 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă