Oamenii de stiinta sunt de parere ca au aflat locul de pe Terra de unde provine cannabisul.
Descoperirea recenta a specialistilor e una neasteptata. Pana acum se credea ca locul de origine al cannabisului este in zona Asiei Centrale. Nu a fost insa indicat niciodata un loc cu exactitate. Consumul zilnic de cannabis a fost asociat cu psihoza
Locul din care provine cannabisulul i-a pus mereu pe jar pe cei din comunitatile stiintifice. Nu a putut fi stabilit punctul din care s-a raspandit aceasta planta cu efecte psihotrope. Cercetatorii moderni sustin insa ca stiu de unde vine cannabisul, iar totul a fost notat intr-un studiu realizat recent.
Astfel a fost identificata o zona mult mai specifica, fata de Asia Centrala. Potrivit studiului care a fost publicat in „Vegetation History and Archaeobotany”, cannabisul are o provenienta mult mai complexa. Foarte mult timp, nu a existat nici o fosila prin care specialisti sa-i poata determina originea, noteaza descopera.ro.
Unul dintre autorii acestui studiu a facut marturisiri surprinzatoare despre cannabis. „In ciuda unei literaturi voluminoase care s-a dezvoltat in ultimele trei decenii, clasificarea cannabisului si identificarea locului de origine a ramas in discutie”, a fost de parere John McPartland, de la Universitatea din Vermont, in SUA.
Locul de origine a fost stabilit cu ajutorul analizelor asupra polenului de la plantele din aceasta specie. John McPartland si echipa lui au analizat peste 155 de mostre de polen fosilizat.
Pentru a reuşi să depăşească impasul în care lipsa fosilelor i-a adus pe cercetători, oamenii de ştiinţă au ales o abordare diferită. Astfel, în loc de fosile, cercetătorii au ales să analizeze polenul plantelor din genul Cannabis. Cu ajutorul unor tehnici de specialitate, s-a stabilit ca plantele cannabis isi au originea in partea de nord-vest de pe Platoul Tibet, in apropiere de Lacul Qinghai.
Ulterior s-a concluzionat ca plantele s-au extins spre Rusia, dar si spre Europa, cu sase milioane de ani in urma. Acum un milion de ani ar fi ajuns si in estul Chinei. Expertii au mai confirmat si ca in aceste zone s-au dezvoltat si diverse specii derivate.