Lista statelor din zona galbenă. Românii care vin în țară intră în carantină 14 zile

Publicat: 26 oct. 2020, 11:42 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Lista țărilor din zona galbenă a fost actualizată. Românii care se întorc în țară vor fi nevoiți să stea în carantină la domiciliu sau la locația declarată timp de 14 zile.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 26.10.2020, Hotărârea numărul 50 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pe lângă actualizarea listei cu statele și zonele de risc, hotărârea clarifică situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane, transmit reprezentanții.

Astfel, țările sau zonele care prezintă un risc epidemiologic ridicat sunt: Andorra, Vatican, Cehia, Belgia, Polinezia Franceză, Guam, Olanda, Armenia, Luxemburg, Slovenia, Franța, Gibraltar, Elveția, Liechtenstein, Muntenegru, Argentina, Spania, Slovacia, Marea Britanie, Georgia, Malta, Bahamas, Costa Rica, Croația, Irlanda, Polonia, Bahrain, Macedonia de Nord, Portugalia, Puerto Rico.

În România, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.855 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus

Bilanț coronavirus România, 25 octombrie 2020. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.855 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). De asemenea, au fost confirmate și 73 de decese. La ATI sunt internați 828 de pacienți.

Pe teritoriul României au fost confirmate 209.648 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 149.741 de pacienți au fost declarați vindecați. 6.391 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.055.989 de teste. Dintre acestea, 19.292 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.948 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.344 la cerere.

Pe teritoriul României, 26.043 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.907 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.355 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

Publicat: 26 oct. 2020, 11:42 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×