Larisa Udilă a pierdut sarcina. Vedeta începuse să aleagă numele, sperând că va avea o fetiță: „Inimioara nu mai bătea”

Publicat: 21 iun. 2024, 10:00 Autor: Soare Raisa Vedete

Larisa Udilă a dat o veste pe care nimeni nu își dorea să o audă. După doi ani de când și-a adus pe lume fiul, creatoarea de conținut urma să își mărească familia, doar că a pierdut sarcina.

Iubește să fie mămică, iar Larisa Udilă și-a mai dorit un copil, sperând ca, de data aceasta, să aibă o fetiță. Deși lucrurile păreau să evolueze în direcția potrivită, la un moment dat, visul ei de a avea doi copii s-a spulberat.

Larisa Udilă a pierdut o sarcină

În urmă cu puțin timp, Larisa Udilă a făcut o postare emoționantă pe rețelele de socializare, în care a povestit motivul pentru care, în ultima vreme, nu a mai fost atât de activă pe cât obișnuia.

Lipsa de activitate din mediul online a fost cauzată de un eveniment traumatizant pentru ea și pentru soțul ei și despre care a decis să vorbească, în cele din urmă.

Mai exact, Larisa Udilă rămăsese însărcinată și, după ce și-a anunțat familia și prietenii apropiați, a primit vestea că sarcina nu poate fi dusă la final.

Larisa Udilă a vorbit deschis despre avort

În mediul online, fosta personalitate TV nu a vorbit despre faptul că era gravidă, tocmai pentru că și-a dorit să fie sigură că sarcina evoluează așa cum trebuie. După ce a depășit momentul suficient cât să poată vorbi despre ce s-a întâmplat, a împărtășit experiența dureroasă cu cei care o urmăresc.

„Cu toții am fost copleșiți de bucurie când am aflat că urmează să mai vină un bebe. Sincer, nu mă așteptam și nici nu plănuisem acest lucru. A fost ca un dar de la Dumnezeu, o adevărată minune și o lecție de viață. Când te simți sănătos tun, nu iei în calcul că se poate întâmpla ceva. Însă realitatea ne surprinde uneori.

În ultimele luni am fost absentă și foarte schimbată, deoarece am avut o sarcină toxică. Vomitam de când mă trezeam și până adormeam, fără oprire. Cu toate acestea, începusem să îmbrățișez această sarcină și ne consideram cei mai binecuvântați oameni de pe pământ. Ne imaginam că va fi o fetiță, căutam nume și eram în căutarea disperată a unei case mai mari.

La ultimul control, însă, am aflat că inimioara micuțului nostru nu mai bătea. În ultimul video, ne vedeți cât de fericiți eram pe drum spre acest control, iar în ultima poză puteți vedea reacția lui Milan când m-a văzut plângând. Atât de bun și înțelegător este, că nici măcar nu a mai pomenit de bebelușul care urma să vină dupa acest control.

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător. Dumnezeu a avut un motiv pentru care ne-a oferit această încercare. Cu timpul, m-am împăcat cu ideea și vreau să împărtășesc cu voi lecțiile pe care le-am învățat:

1. Niciodată să nu vorbești despre o sarcină înainte de a trece perioada critică din primul trimestru. Fiecare întrebare despre „ cum este graviduta?” va fi ca un cuțit în inimă.

2. Să nu uităm niciodată că noi, oamenii, suntem creați să facem față oricărei încercări. În prima săptămână, m-am simțit distrusă și mă învinuiam pentru tot. Astăzi, cu mâna pe inimă, pot spune că noi, femeile, suntem cele mai puternice ființe de pe pământ, capabile să trecem prin situații atât de dureroase.

3. Mă înclin în fața femeilor care încă nu au un copil și trec prin astfel de pierderi. Mi-am dat seama cât de mult poate ameliora durerea atunci când copilul meu mă strânge în brațe. Voi sunteți adevărate eroine și nu trebuie să vă pierdeți niciodată credința și puterea!”, a postat Larisa Udilă, pe contul ei de Instagram.

Publicat: 21 iun. 2024, 10:00 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă
×