Klaus Iohannis: „Să nu pierdem ce am câștigat deja. Suntem o nație puternică!”

Publicat: 09 iul. 2020, 13:22 Autor: Elena Arhiva
Klaus Iohannis: Să nu pierdem ce am câștigat deja. Suntem o nație puternică!
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a sustinut astăzi o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în contextul în care România a înregistrat astăzi cel mai negru bilanț de la debutul pandemiei de coronavirus: 614 cazuri.
„Am transmis parlamentului o dare de seamă privind acțiunile din timpul Stării de urgență. Documentul prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile pe perioada stării de urgență. Documentul conține propuneri de măsuri pentru provocări similare. Pandemia Covid 19 a generat o criză la nivel mondial. Ne aflăm azi la aproape jumătate de an de la momentul în care OMS recunoștea riscurile majore ale epidemiei cu noul coronavirus. Noul coronavirus a schimbat radical viețile tuturor și a pus la încercare sistemele de sănătate”, a spus Klaus Iohannis.
„Realitatea ne arată acum că pericolul unei răspândiri masive a virusului, care să nu poată fi ținută sub control, a putut fi evitat doar prin măsuri ferme.  România a acționat la timp și eficient. La 16 martie am semnat decretul pentru instituirea stării de urgență. Unica rațiune a măsurilor restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, inevitabil mai ales în condițiile în care România nu avea stocuri medicale pentru situații de urgență. De asemenea, în evaluarea situației și apreciera necesității stării de urgență, am luat în considerare o caracteristică ce diferențiază România de alte țări: cea mai numeroasă diasporă din Europa. 
Revenirea acasă a unui număr important de români a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru autorități și un argument pentru instituirea stării de urgență. A fost nevoie de o intervenție rapidă a autorităților pentru sprijinirea populației și firmelor. Evoluția situației epidemiologice a condus la evidențierea unor carențe majore în sisteme publice, mai ales în cel medical”, a mai spus preşedintele României. 

Klaus Iohannis: „Românii au dovedit că au înțeles gravitatea situaţiei”

„Mai mult, pandemia a scos la iveală fragilități sistemice, precum o economie puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută, capacitate administrativă scăzută. Criza a pus presiune uriașă pe sistemele publice, subfinanțate. Dilentantismul și lipsa de răspundere a guvernărilor trecute a influențat capacitatea statului. Din cauza vulnerabilităților sistemice, efortul autorităților a fost cu atât mai anevoios.

În pofida acestor condiții deosebite, instituțiile implicate direct au reușit, prin măpsuri dure, excepționale, să dimnueze efectele crizei. Acest lucru ar fi fost imposibil fără profesionalismul și dedicarea personalului medical. Datorită lor a fost evitată o criză sanitară de proporții și au fost salvate numeriase vieți omenești. Răspunsul cetățenilor a fost unul covârșitor pozitiv. Românii au dovedit că au înțeles gravitatea situaţiei”, a explicat Klaus Iohannis. 

„Deși restricțiile impuse au fost fără precedent, justețea și proporționalitatea lor au fost întărite de comportamentul majorității cetățenilor. Sectorul neguvernamental și cel economic s-au alăturat efortului statului. Pe durata stării de urgență m-am consultat mereu cu guvernul, managerii de spitale, șefii de instituții pentru a mă asigura că măsurile sunt suficiente. România s-a dovedit una dintre țările cu capacitate instituționale de a gestiona adecvat criza.

Datele statistice relevă că, deși nu dispune nici pe departe de resursele altor state membre UE și nici de un sistem sanitar performant, România a gestionat eficient criza în timpul stării de urgență. Totuși, pandemia ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri, carențe majore. Efortul de construcție a unui stat eficient va fi de durată, de aceea reforma nu mai poate fi amânată. Pașii mari spre digitalizare trebuie continuați accelerat. Tot ce s-a dovedit că nu funcționează trebuie pus pe baze corecte.Am propus un set de măsuri pentru ca pe viitor statul să dispună de o capacitate crescută de răspuns„, a mai spus Iohannis.

Iohannis: „Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate”

„Țin să menționez una dintre marile probleme cu care ne confruntăm: lipsa unei legislații coerente și bine gândite. Am fost nevoiți să gestionăm pandemie cu legi slabe, sumar croite, astfel că în cele mai critice momente a trebuit să ajustăm din mers legislația. Există situații excepționale care cer măsuri excepționale. Regimul stării de urgență a fost gândit de legiuitorul constituant pentru un răspuns prompt.

Din acest motiv, tot cadrul legislativ trebuie regândit și aliniat cu arhitectura constituțională și să cuprindă instrumente suficiente. Prin Constituție, în criză sanitară, statul e obligat să ia măsuri. Fac un apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu e timpul orgoliilor și disputelor politice. Salvarea vieții românilor trebuie să fie mai presus de orice.

Politicienii din toate partidele treubie să fie la înălțimea funcțiilor. Românii au nevoie de argumente raționale, solide, de soluțiile cele mai bune pentru societate. E nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar: virusul e real, nu are culoare politică, nu dispare prin lege sau prin negarea lui. Fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul legislativ necesar.

Am intrat de jumătate de an într-o perioadă cu extrem de multe incertitudini. E normal să simțim nesiguranță. Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, dar ține de fiecare dintre noi să reușim. Oricâte eforturi ar face statul, ține și de conștiința fiecăruia: să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini și să păstrăm distanța. Să nu pierdem ce am câștigat deja. Suntem o nație puternică și putem trece împreună cu bine peste această perioadă”, a încheiat Klaus Iohannis.

 

 

Publicat: 09 iul. 2020, 13:22 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă