JO: ”Atunci când pui punct într-o situație ești conștient că ceva a dus la acel punct!”

Publicat: 26 mart. 2018, 19:57 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Sincer… Am fost uimiți când am aflat că JO a intrat în tabăra lui Smiley. 

Din momentul X Factor și până la începutul acestui an, JO părea că face echipă perfectă cu Randi. Lucrurile s-au schimbat acum. Am fost curioși să aflăm de ce, dar și să o cunoaștem mai mult pe artistă. Așa, ca un mic pont, am aflat și cum s-a înțeles cu părul afro. O să ai o surpriză când o să citești.

O schimbare majoră în carieră. Cum de și mai ales despre ce vibe vorbim acum?
Cred că lucrurile se întâmpăa exact așa cum trebuie să se întâmple. Toată viața mea am mers după energia bună și frumoasă, după oameni sinceri, talentați si frumoși, iar acum simt că sunt exact unde trebuie.

Jo, spune-mi, te rog, ce înseamnă să muncești pentru visul tău?
Înseamnă sa nu renunți oricât de greu ar fi, sa crezi in visul tau, sa faci sacrificii fără sa te plangi, sa fii puternic!

Cum e viața ta acum sau cum s-a schimbat ea urmărită fiind de această evoluție a ta profesională?
În afară de faptul că îmi văd mult mai rar familia și prietenii pentru că am treabă, nu prea s-a schimbat mare lucru. Îmi e dor de casă!

”Sunt dependentă de…”

Care sunt cele mai importante două lecții pe care ți le-a dat viața: una din punct de vedere profesional, cealaltă din punct de vedere personal!?
Din punct de vedere profesional am învățat că nimeni nu o să se dea peste cap pentru împlinirea visului tău. Ca să reușești trebuie să lupți și să știi că pe lumea asta ai venit singur și pleci tot singur. Cât tragi, atât ai. Din punct de vedere personal am învățat că familia e tot ce ai și tot ce contează în viață. Familia și prietenii, oamenii buni și sinceri trebuie apreciați și iubiți. Sunt rari.

Vorbeam la început despre o altă baricadă și mi-a venit acum în minte o întrebare fară niciun iz de scandal. Atunci câd pui punct într-o situație, cum gestionezi trecutul de până în momentul acela?
Atunci când pui punct într-o situație ești conștient ca ceva a dus la acest punct. Știi că pentru tine e mai bine să pui punct, apreciezi trecutul, îl îmbrățișezi așa cum a fost, cu bune și rele, deschizi ușa spre noi aventuri și te bucuri de viață.

Jo care sunt cele mai mișto 5 lucruri pe care nu le știu oamenii despre tine și care sunt cele mai mari aberații care s-au spus despre tine.?
5 lucruri mișto… aș putea spune că îmi place sa gătesc, fac o ciorbă foarte bună și clătite de te lingi pe degete :))) îmi place foarte mult să călătoresc, sunt dependentă de a cumpăra bilete de avion :))) mănânc foarte mult usturoi.  Barcelona este orașul meu preferat; am terminat facultatea de actorie. Aberații despre mine s-au spus multe… presa m-a combinat cu Randi, cu Bendeac, cu Raluka. Niciuna dintre aceste speculații nefiind adevărată…

Jo, ce-ți place să faci când ești tu cu tine?
Îmi place să citesc, să mă uit la seriale, să fac băi luuuungi și calde, să beau vin rosé, să mă odihnesc, să fac shopping online.


”Mă face fericită să primesc ciocolată”

Spuneai într-un interviu recent că vrei să te muți în Barcelona. De ce această decizie și de ce acolo?
Cum ziceam și mai sus, Barcelona e orașul meu preferat. Mă regăsesc acolo mai mult decât în oricare alt loc în care am mai fost. Mi-ar plăcea să trăiesc acolo în viitor.

Jo, ce te face fericită cu adevărat? Dacă ar fi să te rog să-mi definești muzica pe care îți place să o faci, ce mi-ai spune?
Pe mine mă fac fericită lucrurile simple, sunt fericită atunci când pot să ajut, când îi fac fericiți pe oamenii dragi, când îmi văd familia sănătoasă și bucuroasă, când primesc ciocolată. Mi-aș defini muzica pe care o fac ca fiind medicament pentru suflet.

Nu știu de ce am senzația asta, dar la prima vedere pari o tipă dură. Așa ești sau e o aparență?
Mă protejez. Sunt foarte sensibilă și pot fi rănită destul de ușor. Nu las să se vada cine sunt tocmai de asta. Dar odată ce mi- ai ajuns la inimă, nu mai poți sa ieși de acolo.

De n-ar fi muzica, ce-ar fi?
N-aș vrea să-mi imaginez asta, dar dacă trebuie cu adevărat să mă gândesc… cred că aș merge pe teatru și film 🙂

Jo, iubești? Ai o relație acum?
Eu iubesc tot ce mă înconjoară, iar în viața mea am o grămadă de oameni frumoși numai buni de iubit! Despre viața mea personală însă nu îmi place să vorbesc public. Aceste detalii consider că trebuie să rămână personale.

”Mi-a căzut foarte mult păr și chiar am suferit”

Cum trebuie să fie acel bărbat care să-ți stea alături?
Sincer.

Jo, nu pot să nu ”mă iau” de părul tau. Îmi place foarte mult, am vrut să-mi fac același lucru, dar mi-a fost teamă că e incomod. Că doare, că nu se poate spăla etc… Cum e?
Într-adevăr a fost incomod, a durut, iar de spălat se spăla puțin mai greu. Eu am renunțat la codițe de câteva zile, am revenit la părul meu natural. Nu recomand codițele pentru că mi-a căzut foarte mult păr și chiar am suferit :))

Și, dacă tot am ajuns în zona asta, ”de femei”, spune-mi… Ești o femeie organizată, cu sală, mese corecte, saloane sau din contră?
Sunt organizată pentru că sunt fecioară. Nu neapărat organizată în sensul de mers zilnic la sală sau prin saloane etc. Am grijă de mine, mănânc sănătos pentru că așa îmi place, nu pentru că așa trebuie, merg la salon atunci când este nevoie, dar nu-mi petrec toată viața acolo…

Înainte de final… spune-mi, te rog, care sunt planurile tale – pe termen lung, dar și pe termen scurt?
Only God Knows. Pe termen scurt… tocmai am filmat un nou clip și imediat cum e gata lansez noul single făcut cu gașca noastră de la HaHaHa Production, “În lipsa ta”. Pe termen lung… să sperăm că va fi MARE HIT și o să trebuiască să merg la concerte tot anul și că o să am treaba încontinuu. Hahaha.

Publicat: 26 mart. 2018, 19:57 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×