EXCLUSIV| Câți bani cheltuie Kamara pentru tratamentele fiului său

Publicat: 31 mai 2021, 09:46 Autor: Dora Bazavan Vedete

În ultimii șapte ani, de când i s-a născut băiatul, Leon, Kamara face tot ce poate pentru a-l ajuta.

Fiul artistului suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naștere cu tetrapareză spastică.

De la nașterea lui Leon a început aventura vieții lor. Tată implicat, Kamara încearcă cum poate să susțină toate intervențiile necesare lui leon, ba chiar a dechis un cont unde cei care doresc pot să doneze pentru acesta și astfel să îl ajute pe artist să poată achita toate tratamentele și operațiile costisitoare la care fiul lui este supus de 7 ani încoace. Leon este o minune de copil, face progrese și își uimește medicii și familia pe zi ce trece. Dar pentru aceste progrese, Kamara are nevoie de bani. Astfel, artistul a organizat pe 22 mai “Trofeul artiștilor pentru Leon”, un meci caritabil de fotbal la care au aparticipat nume mari din muzică și fotbal. Acesta a fost organizat la baza sportivă a lui Ciprian Marica din Floreasca și au participat 8 echipe de profesioniști. Înainte de meci, urmat apoi de o licitație unde s-au strâns niște sume importante pentru Leon, Kamara a fost cu băiatul său la tratamentul pe care micuțul îl face la Timișoara și a povestit pentru Ciao! ce costuri presupune acesta.

“Am fost la Timișoara, unde facem tratament intensiv pentru Leon, câte două săptămâni pe lună, acolo unde vin specialiști din Spania, Republica Moldova, Ucraina, în cazul de față a fost și Dr. Igor Nazarov. El a făcut operația de Miotenofasciotomie anul trecut pentru Leon și anul ăsta, undeva  în septembrie vom face cea de-a doua intervenție de Miotenofasciotomie  care constă într-o alungire de mușchi pentru că a avut puseu de creștere și asta se va întâmpla din nou la Barcelona și tot cu Dr. Nazarov, el l-a evaluat când a venit acum la Timișoara. De asemenea a avut o evaluare și din partea osteopatului Fred, tot din Spania, care mi-a zis că Leon a progresat foarte mult. Fiul meu a făcut la Timișoara o recuperare intensivă, de 4 ore pe zi,  inclusiv sâmbătă și duminică, iar apoi ne-am întors la București unde face 2 ore în fiecare zi, constant. Noi revenim la  Timișoara lună de lună, în principiu următoarea lună vom veni, în iunie, pe 24, și tot așa, vom sta 2 săptămâni. Ideea este că toate aceste lucruri laolaltă îl ajută pe Leon să progreseze foarte mult. El reușește acum să se ridice repede în genunchi și chiar să stea vreo 10 secunde stabil pe genunchi. Nu știu să zic câte operații vor mai fi, la fiecare puseu de creștere, adică anual, vor fi operații. Sperăm să adunăm măcar un 20.000 de euro din acțiunea pe care am făcut-o, pentru următoarele etape de tratament. Pentru operația din Spania, cu drum, cu tot, cu toată povestea, ne duce la vreo 10.000 de euro și cu recuperarea de după și în continuare, în 8 luni va fi din nou o altă operație. La fiecare puseu de creștere, Leon o să facă câte o operație de alungire de mușchi, Miotenofasciotomie, la Barcelona, iar pe lângă asta,  recuperarea de după, de 3 luni. În fiecare lună mergem la Timișoara, iar costurile ne duc pe undeva la vreo 6000 de lei, plus statul acolo,  care ne duce în jur de 100 de milioane pentru 2 săptămâni. Avem nevoie în jur de 10.000 de euro la fiecare etapă, și mai mult chiar dacă pun la socoteală cazarea și altele”, a mărturisit Kamara.

Zilele trecute Leon și-a sărbătorit ziua de naștere în familie.

“La mulți ani cu sănătate și fericire Leon. Acum 7 ani ne-am întâlnit pentru prima oară și de atunci nimic nu a mai fost la fel. Ești o minune, aduci dragoste și fericire în sufletele tuturor. Să ai parte de o viață minunată, Suflet Frumos. Ești iubit, dar mai ales dăruiești iubire. Împreună luptăm și vom lupta și într-o bună zi în  picioare vei sta, cu Voia Bunului
Dumnezeu!”, este mesajul pe care Kamara i l-a transmis fiului său, pe rețelele sociale, cu ocazia împlinirii celor 7 ani.

Cei care vor să îl susțină pe artist în demersul său de a-și trata fiul, pot face donații în contul de mai jos:

IBAN: RO43INGB0000999904813956
Titular cont: Ghedi Camara
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB

 

Publicat: 31 mai 2021, 09:46 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă