Ioana Năstase, amenințată de fostul tenismen. Ce i-a transmis brunetei întrece orice imaginație

Publicat: 04 mart. 2021, 09:35 Autor: Hermina Hagianu Vedete

În urmă cu o zi, Ioana Simion anunța faptul că a depus actele de divorț, iar o împăcare cu fostul tenismen nu mai este posibilă. Ilie Năstase nu a reacționat prea bine la această veste, ba chiar și-a amenințat fosta parteneră.

Ilie Năstase a încercat să își împace soția cu cadouri scumpe, însă bruneta nu s-a lăsat convinsă. După ce a stat și a reflectat câteva luni, decizia sa a fost divorțul.

“Da, așa este. Am decis să divorțez, iar Ilie mi-a împărtășit și el dorința lui, numai că el nu a vrut la notar, așa cum mi-am dorit, ci la tribunal, din păcate. În cele două luni de când i-am dat ultimatum, nu s-au schimbat prea multe. Eu sunt un om liniștit, nu pot trăi în haos, în violență. Vom vedea ce se va întâmpla pe mai departe”, a declarat Ioana Năstase pentru Click!

Ioana Năstase, amenințată de fostul tenismen

În momentul în care Ilie Năstase a aflat că bruneta a depus actele de divorț, a răbufnit și a avut o recție dură la adresa acesteia.

Mai mult, Ioana a anunțat încă de ieri faptul că fostul său partener a refuzat să divorțeze la notar, pe cale amiabilă, acesta dorind o separare în instanță, ceea ce înseamnă că separarea dintre cei doi nu va fi una ușoară.

”Ultimele sale cuvinte pentru mine au fost acelea că o să îmi ia totul, la divorț. Probabil vrea să îmi ia și ce am dobândit cu fostul meu soț. Eu nu sunt genul să tolerez. Mie nu are cum să îmi ia totul. Există o lege ce ține cu dreptatea. Eu am muncit o viață pentru ce am acum, deci nu are cum să îmi ia Ilie mie lucrurile și munca mea”, a declarat Ioana, pentru playtech.ro.

Ioana Năstase a explicat totodată faptul că este dispusă să îi înapoieze lui Ilie Năstase toate cadourile, pentru că își dorește ca totul să se încheie cât mai repede.

Ioana Năstase, declarații halucinante despre agresiunea la care a supus-o Ilie Năstase

După ce au apărut în presă primele informații despre agresiune, s-a speculat că Nick Rădoi, fostul iubit al brunetei, ar fi fost motivul izbucnirii violente a lui Ilie Năstase. Soția tenismenului a negat însă aceste lucruri și explică faptul că ea nu i-a dat niciodată motive pentru un astfel de comportament.

”Este o prostie ce s-a scris, cum că motivul conflictului ar fi fost Nick Radoi. Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă.

Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa.

Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac, nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa. Tind spre divorţ. Voi vedea perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniştesc”, a detaliat Ioana Năstase pentru Click!

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 04 mart. 2021, 09:35 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×