Ioana Ginghină a răbufnit după ce soţul ei a devenit victima hate-ului în online: „Îi scrie lumea că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine. Eram șocată”

Publicat: 24 ian. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ioana Ginghină a răbufnit după ce soţul ei a primit mai multe comentarii răutăcioase în mediul online. Partenerul actriţei nu îşi mai doreşte să apară pe reţelele de socializare pentru că de fiecare dată când o face, internauţii au ceva de comentat.

Ioana Ghingină a fost plecată într-o minunată vacanţă alături de familia sa. Cristi Pitulice şi fiica actriţei din căsnicia cu Alexandru Papadopol, s-au distrat pe cinste împreună, deşi adolescenta şi-a dorit să aibă timp doar pentru ea.

Ioana Ginghină: Mi-a zis că asta e ultima vacanță de iarnă în care vine cu noi”

Ruxandra a ajuns la vârsta la care să-și dorește extrem de multă intimitate și pleacă cu mama sa doar cu niște condiții prestabilite de acasă. Actrița spune că de fiecare dată îi respectă dorinţele pentru că îşi doreşte să se simtă cât mai bine.

„Ruxandra a avut camera ei și a avut un program al ei, la plaje, ieșiri, voia să stea în cameră. De asta luăm undeva unde ea să aibă și plajă, piscină, astfel încât dacă vrea să rămână în incintă, să rămână. Eu nu am emoții, se întâmplă de vreo 2-3 ani, de când nu mai stă cu noi, dacă se poate alt etaj, în altă cameră și atunci respectăm chestia asta. Dacă nu am respecta-o, poate nu va mai veni. Mi-a zis că asta e ultima vacanță de iarnă în care vine cu noi, i-a fost greu să se despartă de prieteni, vara a zis că vine. Nu am nicio poză cu ea sau cu Cristi.”, a dezvăluit Ioana Ginghină în cadrul emisiunii La Măruță.

Soțul actriţei, victima hate-ului în mediul online

Ioana Ginghină a ajuns pentru a treia oară în fața altarului în luna septembrie a anului 2023 şi este foarte fericită şi liniştită cu alegerea pe care a făcut-o. A reuşit să îşi găsească echilibrul alături de partenerul său care o susţine şi îi este alături necondiţionat.

Se pare însă că sunt unele voci care nu sunt de aceeaşi părere şi spun că actriţa nu a făcut alegerea cea bună.

„Cristi mi-a zis „Te rog să nu mă mai pui pe Instagram.” Deci de câte ori îl pun, e ceva rău, are un val de hate de groază, îi scrie lumea lui de toate, dar și femei. „Urâtule, de toate”. Lumea zice „vai dar te duci singură? De ce nu pui poze?” Nu pe feed, pun pe story, acolo dispare repede și lumea îl caută și îi dă bullying la greu, că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine, că astfel e vai de capul lui. Eram șocată că sunt și femei. I-a scris o doamnă că dacă nu eram eu nu ajungea în Thailanda, dar el are agenție de turism”, a continuat actrița.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 24 ian. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă