Interdictii in dormitorul Reginei Elisabeta a II-a. La asta nu te-ai fi asteptat

Publicat: 23 sept. 2018, 15:55 Autor: D. C. Vedete

Ce spune Regina este litera de lege, astfel ca a decis cine nu mai are voie in dormitorul ei. Motivul este surprinzator.

Interdictii in dormitorul Reginei Elisabeta a II-a. La asta nu te-ai fi asteptat. Cu toate ca majoritatea dintre noi ne-am gandit ca anumite persoane au interdictie in a intra in dormitorul Suveranei, lucrurile nu stau chiar asa. Chiar daca este vorba despre membrii familiei regale, cei care au de suferit sunt patrupezii Reginei, atat de iubiti de aceasta.

Interdictii in dormitorul Reginei Elisabeta a II-a

Se stie ca acestia nu erau deloc privati de compania Suveranei, insotind-o peste tot, insa totul pana la un punct. In documentarul „The Story of the Royals”, aflam ca Regina a luat aceasta hotarare, deoarece patrupezii sforaiau mult prea tare, iar Regina nu se putea odihni suficient.

Iar cum cu un somn regal satisfacator nu te poti pune, adoratii sai catei vor trebui sa stea departe de dormitorul acesteia.

Publicat: 23 sept. 2018, 15:55 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×