Cazul din Caracal a luat o nouă întorsătură după ce Gheorghe Dincă a mărturisit că a avut un complice atunci când a violat-o pe Luiza Melencu.
Într-o conferință de presă, procurorul-șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunțat că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a avut un complice în cazul agresării Luizei Melencu. Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost reținut pentru viol.
Bărbatul se numește Ștefan Risipițeanu. Este o persoană fără ocupație, fără pregătire, fără venituri, fără domiciliu stabil. Este necăsătorit, cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice.
Acest inculpat reținut miercuri nu e cunoscut cu antecedente penale, nu există conexiune între el și grupul investigat. În acest moment nu e niciun indiciu din care să rezulte că a avut vreo formă de participare la infracțiunile lui Dincă.
Cu toate astea, există o dovadă care ar putea să conducă ancheta într-o altă direcție, iar Risipițeanu să devină și suspect de crimă. Și asta pentru că imaginile surprinse imediat după arestarea lui Dincă îl arată pe Risipiteanu ca având arsuri pe brațe, în condițiile în care Dincă a recunoscut că și-a incendiat victimele.
Jurnalistul Luis Lazarus l-a indicat ca suspect pe acest individ încă de acum câteva luni, însă nu au existat, se pare, suficiente probe care să demonstreze că Fane boschetarul, cum este poreclit violatorul, ar fi fost complicele lui Dincă.
”Și peste toate astea ma întreb: unde sunt complicii acestui derbedeu? Nu de altceva, dar de la fata locului lucrurile se văd un pic diferit!!! O tema de reflecție pentru anchetatori! Cetățeanul din imagine muncea pentru criminal! Este liber acum! Curios ca are mâinile arse! Cică s-a bronzat prea tare! Ce convenabil! Nicidecum nu zice ca s-a ocupat cu arderea cadavrelor și precis “nu știe nimic”! Dar nu poate fi și bronzat și cu mâinile arse? Ca mie așa mi se pare dacă ma uit cu atenție la poze!”, a fost constatarea făcută de jurnalistul de investigații Luis Lazarus.