”Impactul nu a fost negativ”- Ce spune Alexandru Rafila despre numărul de persoane infectate, după redeschiderea unităților de învățământ

Publicat: 18 mart. 2021, 15:21 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Profesorul Alexandru Rafila a făcut declarații în privința funcționalității școlilor, în situația în care ne aflăm în prezent.

Reprezentantul România la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut faptul că nu ar exista suspiciuni că redeschiderea fizică a școlilor ar fi generat o creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus. Școala are reguli bine puse la punct, cu personal instruit, iar elevii trebuie să respecte regulile impuse, pentru a nu se infecta și nici să transmită virusul, arată Adevărul.ro. De asemenea, recomandă introducerea în orele de educație remedială a cursurilor de consiliere psihologică.

„Nu sunt elemente care să genereze suspiciunea că redeschiderea sau funcţionarea şcolilor a dus la o creştere a numărului de cazuri. Totdeauna trebuie să ne uităm pe cifre şi să vedem care este incidenţa în populaţia generală, care este incidenţa în rândul elevilor, a cadrelor didactice. În mod evident, în rândul elevilor cifrele sunt mai mici decât în populaţia generală. Este clar că impactul nu a fost negativ”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: Vor exista cu siguranţă câteva săptămâni de creştere

Alexandru Rafila spune că numărul de infectări va crește în următoarea perioadă.

”Când te afli într-o perioadă de creştere rapidă, nu poţi să speri că se va încheia săptămâna viitoare. Deci, vor exista cu siguranţă câteva săptămâni de creştere. Important este ca această creştere, care s-a dovedit să fie destul de rapidă, 20% săptămânal, atât a crescut boala, să fie frânată încât la un moment dat să putem să oprim această creştere, nu de dragul opririi creşterii, că nu asta e important, ci ca să putem să asigurăm asistenţă medicală tuturor celor care au nevoie.

Mi-e foarte, foarte, foarte frică că în următoarele două săptămâni vom ajunge într-o situaţie mai puţin controlabilă în unele zone în ceea ce priveşte terapia intensivă”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

6174 de cazuri noi și 90 de decese în ultimele 24 de ore

Bilanț coronavirus România, 18 martie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6174 de cazuri noi de infectare și 90 de decese. La ATI sunt internați 1286 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.417.364 de teste RT-PCR și 474.239 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.564 de teste RT-PCR (17.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.586 la cerere) și 10.821 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 58.387 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.290 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.352 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 18 mart. 2021, 15:21 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă