Ilinca Obădescu are amintiri dragi de Paște care o duc cu gândul la copilărie și la mama ei
Ce face frumoasa vedetă Kanal D de Paște și cum stă cu sufletul și inima în această perioadă, ne-a mărturisit pentru Ciao.ro!
Ilinca, se apropie Paștele! Unde te găsesc sărbătorile?
Abia aștept aceste sărbători, sunt primele de la debutul pandemiei pe care le pot petrece lângă cei dragi. Tatăl meu s-a vaccinat și, în sfârșit, putem să petrecem timp împreună. Chiar weekendul trecut l-am vizitat și sentimentul pe care l-am simțit atunci când m-a luat în brațe după mai bine de un an este de nedescris. M-am simțit iar copil, lipsit de orice grijă.
Obișnuiești să gătești de Paște?
Fie că este Paște sau Crăciun, nu pun foarte mult accent pe gătit. De fapt, aceste bucate specifice sărbătorilor sunt doar un pretext pentru a aduna familia la aceeași masă. Un miel delicios gătește tatăl meu, așa că nu o să-i fac concurență, eu voi prepara un cozonac. E mult de muncă la frământat, dar îți dai seama că a meritat truda… atunci când îl pui în cuptor și toată casa se umple de arome.
Care este meniul tău preferat de sărbători? Ce aștepți cu nerăbdare de Paște?
„Meniul” preferat: liniște, recunoștință și speranță. Liniște pentru că acesta este sentimentul pe care îl am când sunt acasă. Recunoștință pentru că tatăl meu este sănătos. Speranța… la gândul că voi avea parte de multe sărbători în această formulă.
Vine și Iepurașul? Ai fost cuminte? Ce cadou îți dorești cu ocazia acestor sărbători?
Iepurașul nu vine numai la copii? Nu îmi doresc nimic material. Am tot, poate mai mult decât am cu adevărat nevoie.
La ce te duce cu gândul sărbătoarea Paștelui?
La copilărie, la mama, la slujba de Înviere, la vremuri care nu se vor mai întoarce, dar pe care le am în inimă.
În ianuarie, când am vorbit ultima dată, erai singură. Au intervenit schimbări în viața ta acum? Ești într-o relație? Ți-ai găsit jumătatea sau un partener care să îți facă viața mai frumoasă?
A zburat timpul foarte repede și am rămas la aceeași concepție. Nu vreau o viață alături de „o jumătate”. Nu vreau o „jumătate perfectă”. Îmi doresc “un întreg” care să aleagă zilnic să își trăiască viața alături de mine. Un om perfect de imperfect. Cu defecte, cu stări și trăiri naturale.
Cât de pretențioasă ești într-o relație?
Nu aș renunța la propria personalitate pentru nici un bărbat din lume. E pretenția mea cea mai mare.
Te-ai considerat vreodată ghinionistă în dragoste?
Nu cred în ghinion în dragoste. Mai degrabă sunt alegeri nepotrivite declanșate de imaginea denaturată pe care ți-o faci despre un om. Mintea uneori ne joacă feste și nu ne lasă să deschidem ochii mari și să vedem realitatea. Dar așa funcționăm, și important este cum trecem peste o dezamăgire, cum reușim să mergem mai departe și ce lecție învățăm.
Ce ți-ai dorit să ai sau să obții până acum și încă nu s-a întâmplat?
Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi s-a întâmplat până acum. Ce nu s-a întâmplat poate nu era pentru mine. Cineva acolo știe mai bine decât noi cum să ne ghideze viața.
Ce predomină cel mai mult în dressingul tău? Pe ce îți cheltui banii cel mai des?
Ținute sport. De cele mai multe ori mă îmbrac în jeans cu un tricou și adidași. Cred că, mai presus de haine, contează atitudinea. Încerc să fiu cumpătată când merg la cumpărături și să-mi cumpăr doar ce am nevoie. Sper ca într-o zi societatea de consum din zilele noastre să se trezească. Nu avem nevoie de mult ca să fim fericiți.
De ce ți-e frică cel mai tare?
De acei oameni care aleg să facă rău gratuit. Fără a avea ceva de câștigat, doar pentru că se poate. Îmi mai este teamă de fenomenul de “hate” care este în plină dezvoltare în toată lumea. De toată această energie negativă acumulată de oameni.