Gigi Becali continuă donațiile! Milionarul trimite mâncare oamenilor aflați în izolare

Publicat: 27 mart. 2020, 22:52 Autor: G. M. Vedete

Gigi Becali s-a implicat în lupta împotriva coronavirusului şi a făcut mai multe donaţii, printre care una de aproximativ 100.000 de euro la Institutul Matei Balş. Nu s-a oprit aici. Acum a venit rândul unor oameni pe care i-a mai ajutat și în trecut

Becali a ajutat numeroase familii amărâte, încă din anii trecuți, de când le-a oferit locuințe în blocurile pe care le deține în doua zone din Capitală. Afaceristul le-a oferit apartamente în care să locuiască, pentru a nu mai sta pe străzi, ba mai mult, le platește și cheltuielile de apă, curent, căldură. Pe lângă toate acestea, le mai trimitea și mâncare din când în când.

Acum, că e pandemie în România, Becali a venit din nou în ajurorul nevoiașilor care locuiesc în proprietățile lui! Ca să îi țină în case, izolați, pe cât posibil, și ca să nu le lipsească nimic, afaceristul le trimite aproape zilnic mâncare caldă, felul 1 – ciorbă, și felul 2, iar atunci când nu le trimite pachete, le dă, printr-un angajat, câte 200 de lei la săptămână.

Ioana Tufaru, ajutor din partea lui Becali

Într-unul din blocurile lui locuiește și Ioana Tufaru, fiica regretatei Anda Călugăreanu, cu soțul ei, Ionuț, și fiul lor, Luca. Și ea, dar și toți vecinii ei, primesc pachete și bani de la Becali, și zilnic, se roagă pentru sănătatea lui și îi mulțumesc cum pot. “Îngerul nostru”, așa îi spun oamenii din complexul lui.

Contactată telefonic, Ioana Tufaru, ne-a confirmat că primește atât mâncare caldă, de la cantina de la parterul blocului, cât și bani pentru alimente.

De când România a fost lovită de Covid-19, Gigi Becali s-a implicat încă din prima secundă. El a sprijit financiar, dar și cu produse, spitalele din România. O fabrică din Brăila a oprit toată producția la care lucra, pentru a realiza măști și cele necesare pentru medicii din țară, după ce afaceristul a anunțat că suportă el cheltuielile acestor produse pentru spitale.

 

Publicat: 27 mart. 2020, 22:52 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă