Astfel, arbitrul român a intrat în atenția presei din întreagă lume. Jurnaliștii spanioli de la AS aduc în atenția publcului declarațiile pe care Gigi Becali le-a făcut în urmă cu mai mult de 10 ani la adresa lui Sebastian Coltescu.
„Cred că Sebastian Colțescu ar trebui să fie pensionat! Arbitrez mai bine decât el! A făcut niște greșeli mari de la începutul campionatului. Arbitrii corupți nu mai există în România, sunt doar proști”, spunea la acea vreme Gigi Becali, după un meci al echipei sale cu Victoria Brănești, relatează sport.ro.
Meciul se va relua astăzi
Meciul PSG – Istanbul Başakşehir a fost întrerupt, în minutul 14, şi nu s-a mai reluat. Întâlnirea va fi reluată astăzi, începând cu orele 19:55, fără brigada din România. Scandalul în urma apelativului „aruncat” pe teren a pornit după ce arbitrul în vârstă de 43 de ani, Sebastian Colțescu, a folosit cuvântul „negru” pentru a-l identifica pe camerunezul Pierre Webo. Când a auzit apelativul respectiv, bărbatul de culoare a reacționat.
Ambele formații au părăsit atunci terenul, iar Demba Ba, atacantul senegalez a reacționat: „Când vorbim de un jucător alb, nu spui niciodată acest tip alb. Spui, pur şi simplu, tipul ăsta. Şi atunci de ce ai spus acum negru? De ce, când ai de-a face cu un om de culoare, foloseşti cuvânul negru?“.
Sursa foto: Arhiva Ciao