George Mihăiţă, sub influenţa băuturilor alcoolice la volan! Actorul a provocat un accident

Publicat: 30 iun. 2021, 23:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Cunoscutul actor George Mihăiţă a produs un accident serios în această seară. Din fericire, evenimentul nu a produs victime.

Din primele informaţii, se pare că George Mihăiţă ar fi fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind: 1.05 mg/l. La faţa locului a intervenit şi o ambulanţă, iar în urma consultaţiei medicii au declarat că starea de sănătate a actorului nu a fost pusă în pericol.

„În jurul orei 21:20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns in dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un autovehicul staționat, lovind totodată și refugiul STB.În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l  alcool pur în aerul expirat, în acest context fiind condus la INML, pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, se arată în comunicat.

George Mihăiţă, carieră

Actorul cu carieră impresionantă a debutat în anul II de facultate împreună cu Vladimir Găitan, în filmul lui Lucian Pintilie – “Reconstituirea”.

“În ziua în care a trecut Lucian Pintilie prin Facultate, să racoleze fețe noi, eu eram la cursuri. Nu chiulisem, cum mai făceam cu ceilalți colegi. Ne-a ales pe mine și pe Vladimir Găitan. Bine, Pintilie avea variante de rezervă. Ne-a dat scenariul, iar pe prima pagină, în dreptul rolului meu, scria negru pe alb numele lui Virgil Ogășanu și Papaiani.

Apoi, am dat probe, la Sinaia. Și acum, recent, când am revăzut locul unde am filmat, undeva lângă Cumpătu, m-am cutremurat pur și simplu. Pintilie se gândea, cred, că, dacă nu găsește carne proaspătă, apelează la Ogășanu sau Papaiani. N-a mai fost cazul”, povestea actorul în cadrul unui interviu.

Au urmat apoi zeci de roluri în filme, piese de teatru sau seriale de televiziune. “Brigada Diverse”, “Pentru patrie”, “Ultimul corupt din România”, “Nunta Mută” sau “Moromeţii 2” sunt, cu siguranţă, printre cele mai cunoscute filme în care a jucat.

Publicat: 30 iun. 2021, 23:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă