Inainte de a fi ucis de criminalul din Caracal, adolescenta Alexandra Măcesanu ar fi plecat in acest oras pentru a se intalni cu iubitul ei. O prietena a copilei a facut dezvaluiri despre ziua rapirii.
Ce s-a intamplat cu Alexandra. Potrivit unei prietene de-ale Alexandrei Măceșanu, Marina, victima lui Gheorghe Dincă ar fi plecat la Caracal ca să se întâlnească cu iubitul ei, cu care ar fi avut o relație de aproape un an.
„Suntem patru prietene şi aveam un grup pe care discutăm, ne povesteam diverse aspecte. Eu cu Alexandra suntem prietene de la grădiniţă, am fost colege şi în gimnaziu. Eram şi la ansamblul de dansuri de 8 ani. Am mers la acelaşi liceu, dar în clase diferite. Cu o seară înainte ca Alexandra să fie răpită, am vorbit pe acel grup. Alexandra era OK. Din ce ştiu eu, ea a plecat în ziua respectivă la Caracal ca să se întâlnească cu prietenul ei.
Şi el este licean, dar la o altă unitate şcolară, la Liceul Industrial Caracal. Erau împreună de ceva timp, cred că de aproape un an. El nu este din Caracal, stă înt-un sat apropiat de noi, în Reşca, dar în ziua aceea, când Alexandra a dispărut, amândoi aveau treabă în oraş (Caracal, n.r.) şi urmau să se întâlnească acolo. Alexandra a plecat la ora 9.30-10.00 şi atunci nu era niciun microbuz. De obicei, în vacanţă sunt puţine microbuze. Unul dimineaţa la 5 şi altul la ora 7.15 minute. Aşa a ajuns să ia ocazia”, a spus prietena Alexandrei Măceșanu.
„Nu a mai ajuns la întâlnire. Prietenul ei a aşteptat-o două-trei ore şi nu a mai ajuns la întâlnirea cu el. Am început să sunăm şi noi şi el, dar avea telefonul închis”, a precizat Marina.
Prietena Alexandrei a precizat că și în timpul anului şcolar microbuzele sunt puţine şi a menționat că și ea a mers de multe ori cu mașini de ocazie.
„Eu am mers cu ocazia chiar şi în timpul anului şcolar pentru că microbuzul pleca la ora 12.00 şi orele începeau la 14.00. Trebuia să stau aproape două ore singură prin curtea şcolii. Sunt tot din Dobrosloveni şi cred că spre deosebire de Alexandra am avut mai mult noroc pentru că nu stau la strada principală în comună.
Alexandra stătea la principală şi acolo veneau mulţi care luau la ocazie dinspre Slatina. Eu plecam la ocazie cu cei care veneau din satele apropiate. Mulţi îl cunoşteau pe tata. Şi de obicei preferam să merg cu oameni în vârstă pentru că erau de încredere. Acum, după acest caz, nu voi mai merge cu ocazia”, a mai spus Marina, potrivit digi24.ro.
Prietena Alexandrei Măceșanu susține că persoanele care oferă transport la ocazie racolează persoanele din staţiile pentru microbuze sau autobuze.
„După ce trece microbuzul sau autobuzul, prin staţiile respective trec cei care iau la ocazie şi întreabă: mergi? Ei ştiu că toţi cei care stau acolo aşteaptă să ia un mijloc de transport. Sunt foarte mulţi care fac acest transport la ocazie”, a mai spus Marina.
Alexandra Măceșanu a dispărut miercuri, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut în aprilie 2019 și Mihaela Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani. Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de trei ori la 112 pentru a-și anunța răpirea. Dincă și-a recunoscut duminică faptele și a spus le-a omorât pe fete, le-a violat și le-a ars cadavrele.