Alex Bodi a fost dus la audieri în această dimineață la Craiova, după ce mai multe percheziții au avut loc pentru destructurarea unor rețele de trafic de persoane, dar și cămătărie și trafic de droguri.
Afaceristul a fost săltat chiar din locuința sa, unde s-ar fi aflat și o tânără șatenă, cu părul lung, despre care se crede că ar fi iubita lui. Alex Bodi nu ar fi pentru prima oară când se află implicat într-o astfel de ipostază. Mai demult, el ar fi primit în contul personal o sumă de bani pentru achitarea ratei la mașina pe care o conducea Cosmin P., alias ”Sharpele nebunu”, fiind pus sub acuzare în dosarul penal.
În secvențele filmate de trupele DIICOT se poate observa o domnișoară care stă pe canapea, cu spatele. Oare prezența feminină din casă să fie chiar iubita afaceristului din Mediaș?
Recent, afaceristul Alex Bodi și Bianca Drăgușanu s-au separat, potrivit informațiilor apărute în presă. Pare-se că la scurt timp după ce s-a produs ruptura, afaceristul din Mediaș ar fi oficializat relația cu Daria, cea despre care s-a spus că i-ar fi fost amantă, arată Spynews.
”La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din datele existente s-a stabilit, în esență că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope(grupare specializată în traficul de persoane și proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenții persoanei mai sus menționate), în timp ce se afla deținut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alți trei deținuți au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație – factori determinanți pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituției), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.
Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupări infracționale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism și în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție).
După ce au ieșit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracțională au aderat alți 12 suspecți împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.”, se arată în comunicatul celor de la DIICOT.
Poliția Română a postat pe platforma Youtube un alt videoclip în care apar trupele DIICOT în timp ce fac percheziții pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane.
Sursă foto: capturi video