Florin Cîțu, reacție dură: ”Eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare”

Publicat: 21 apr. 2021, 09:25 Autor: Elena Arhiva
Florin Cîțu, reacție dură: ”Eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare”

Pandemia de coronavirus este departe de fi ajuns la final, iar lucrurile nu sunt deloc roz în România. În ultimele 24 de ore au murit 237 de romani din cauza coronavirusului, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

În acest context, premierul Florin Cîțu a avut o reacția virulentă, anunțând că vocile anti-vaccinare trebuie eliminate. ”Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare. Orice voce împotriva campaniei de vaccinare, de oriunde ar veni ea, subminează un efort al nostru, al tuturor, de a reveni la normalitate cât mai curând”, a declarat Florin Cîțu.

Peste 5,2 milioane de cazuri noi au fost înregistrate săptămâna trecută la nivel global

Cazurile de infectare cu Covid-19 au crescut într-un ritm alarmant timp de opt săptămâni consecutive, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Și numărul deceselor este în continuă creștere, depășind pragul de trei milioane la nivel global.

Peste 5,2 milioane de cazuri noi au fost înregistrate săptămâna trecută, cel mai mult într-o singură săptămână de la începerea pandemiei, a declarat marți directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de CNN.

Decesele au crescut, de asemenea, pentru a cincea săptămână consecutiv, a spus el, numărul celor care au pierit trecând oficial de 3 milioane. Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat că pandemia accelerează, în ciuda programelor de vaccinare, realatează Agerpres.

„Au fost necesare nouă luni pentru a ajunge la 1 milion de decese, patru luni pentru a ajunge la 2 milioane și trei luni pentru a ajunge la 3 milioane de decese”, a spus Tedros.

Sursa foto: Profimedia

Publicat: 21 apr. 2021, 09:25 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă