Experimentezi stări de epuizare fizică și mentală. Încearcă masajul cu pietre calde

Publicat: 26 ian. 2022, 20:27 Autor: ileana.ghinea Beauty & Style
Experimentezi stări de epuizare fizică și mentală. Încearcă masajul cu pietre calde

Stările de epuizare fizică și mentală sunt situații cu care ne confruntăm fiecare dintre noi. Stresul, alimentația incorectă, lipsa activității fizice îți pun amprenta pe felul în care ne simțim, de aceea specialiștii ne recomandă să încercăm tot felul de terapii care să ne ajute să ne simțim mai bine.

Masajul cu pietre calde poate fi una dintre ele, iar tehnicianul maseur, Dan Bujor, ne explică exact care sunt beneficiile pe care le aduce organimului nostru.

„Prin masajul cu pietre calde se urmărește îmbunătățirea fluxului energetic în întreg organismul, stimulând astfel circulația sangvină și limfatică. Atunci când circulația sangvină crește, crește și procesul de detoxifiere al ficatului și rinichilor, aceasta generând echilibrul întregului organism.”, explică Dan Bujor, terapeut acreditat masaj.

Specialistul nostru susține, așadar, că masajul cu pietre calde contribuie la revitalizarea fizică, emoțională și psihică. De asemenea, această terapie vine cu rezultate excepționale în stările de epuizare fizică și mentală cauzate de volumul prea mare de lucru și de suprasolicitare.
Mai mult decât atât, există studii clare care susțin că masajul cu pietre calde are beneficii reale asupra imunității și calități somnului.

Tehnic lucrurile sunt simple. Rocile vulcanice, prin încălzirea lor la aproximativ 40 – 50 grade celsius, înmagazinează o cantitate importantă de energie benefică.

Prin masaj, întregul organism preia această energie, care se duce la fiecare celulă din organism prin meridianele energetice. În acest fel, sunt neutralizate energiile negative acumulate în corp de a lungul timpului, se elimină dizarmoniile, stresul și se reface echilibrul întregii ființe.

Masajul cu pietre calde. 5 beneficii reale asupra organismului tau

– detoxifierea organismului prin eliminarea toxinelor de la suprafața pielii;
– îmbunătățirea activității sistemului limfatic și sangvin;
– îmbunătățirea afecțiunilor osteo-articulare;
– diminuarea spasmelor musculare;
– reducerea sau eliminarea durerilor acute sau cornice.

În plus, această perioadă a anului în care ne aflăm este la rându-i o indicație pentru masajul cu pietre calde. Sistemul imunitar evident scăzut după iarnă, organismul epuizat, readaptarea la alte temperaturi fac ca susținerea cu care vine acest tip de tratament să fie una de bun augur, evident.

Publicat: 26 ian. 2022, 20:27 Autor: ileana.ghinea Beauty & Style
Pe aceeași temă