Florin Burescu, supranumit „Prințul modei din România”, a făcut senzație pe scena internațională a fashionului, prezentând colecția „Jungle” în cadrul London Fashion Week. Designerul român a transformat defilarea într-un adevărat spectacol al diversității, alegând să renunțe la tiparele clasice ale prezentărilor de modă și să aducă în fața publicului femei obișnuite, din toate domeniile de activitate.
Pentru Florin Burescu, moda nu înseamnă doar haine, podiumuri și lumini. Înseamnă, înainte de toate, oameni, emoție și șansa de a te simți frumoasă. Cu acest mesaj a venit și colecția „Jungle”, prezentată la Londra, unde designerul român a ales o abordare diferită: în locul manechinelor profesioniste, pe podium au urcat femei de vârste, profesii și conformații diferite. Femei înalte sau scunde, slabe sau voluptuoase, tinere sau mature, cu povești și experiențe diferite, toate au avut un loc în show-ul lui Florin Burescu.
„Mi-am dorit să ofer o șansă tuturor femeilor și am reușit să fac fericite peste 50 de suflete care mi-au purtat creațiile și au defilat cu stil și eleganță”, a declarat designerul.
„Jungle” a fost mai mult decât o colecție vestimentară. A fost o declarație despre frumusețe și despre libertatea de a o defini în propriul mod. Prin alegerea modelelor, Florin Burescu a transmis un mesaj clar: moda nu trebuie să aparțină unui singur tip de femeie. Podiumul londonez a devenit astfel un spațiu în care fiecare participantă și-a putut spune propria poveste prin intermediul ținutelor create de designerul român. Show-ul a atras atenția publicului, dar și a presei internaționale, iar apariția lui Florin Burescu la London Fashion Week nu a trecut neobservată.
Ecourile prezentării au ajuns și în paginile presei internaționale de fashion. Vogue Monaco, una dintre publicațiile importante ale industriei modei, a dedicat un material apariției designerului român la London Fashion Week, prezentând detalii despre colecția „Jungle” și despre conceptul neconvențional al show-ului. Pentru Florin Burescu, apariția în paginile publicației reprezintă o nouă etapă într-un parcurs construit prin muncă, perseverență și dorința de a duce creația românească dincolo de granițele țării. De la atelierul din România până pe scena internațională de la Londra, designerul continuă să își construiască propriul drum în lumea modei. Iar „Jungle” pare să fi fost mai mult decât o simplă prezentare de modă. A fost un show despre femei, curaj, diversitate și frumusețea de a fi diferit. Un spectacol în care moda a coborât de pe piedestal și s-a apropiat de oameni. Iar pe podiumul de la Londra, peste 50 de femei au demonstrat că eleganța nu are vârstă, măsură, culoare sau înălțime.
„Alegerea de a aduce pe podium femei obișnuite, cu vârste și conformații diferite, a fost foarte bine primită de critici. Cred că am punctat astfel o tendință mondială spre normalitate, spre o modă în care mai multe femei se pot regăsi. Îmi doresc ca o femeie care privește o prezentare să se poată imagina purtând acele haine, să simtă că există un loc și pentru ea. Pentru Florin Burescu, conceptul colecției „Jungle” a inclus și libertatea de a prezenta hainele pe corpuri diferite. Femeile care au defilat au oferit publicului ocazia să vadă cum aceeași viziune vestimentară poate pune în valoare persoane care nu se încadrează într-un singur tipar de frumusețe.”, declară, la final, Florin Burescu.
foto: PR