EXCLUSIV | Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil: „Viața mea e într-un geamantan”

Publicat: 08 ian. 2024, 21:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Xonia a vorbit, în exclusivitate, pentru Ciao.ro despre faptul că este singură, că își dorește familie și copil. Artista s-ar muta și în altă țară dacă ar fi nevoie să își facă familie. Mai mult, frumoasa blondă a vorbit despre faptul că are viața în geamantan pentru că mereu este plecată pe drumuri. Xonia ne-a dezvăluit și ce problemele de sănătate are.

Ai venit până la Brașov, la deschiderea oficială a celei mai exclusiviste locații de tip restaurant & lounge, în Brașov, a lui Caius Covrig.

Am sărbătorit împreună cu Caius deschiderea noului local, și sunt foarte bucuroasă pentru el, pentru că știu că asta a fost unul dintre visele lui.

Australia- România, Australia- România și invers.

America! Acasă este unde ți-o faci tu, consideri eu. Bineînțeles nu se poate înlocui niciodată sentimentul când te duci într-un loc și sunt părinții tăi și fratele meu. Pentru mine acest loc este Australia, Melbourne. Tocmai am fost acasă, am sărbătorit ziua mamei mele și apoi ziua și fratelui. Tocmai ce m-am întors de câteva săptămâni și cred că trebuie să mă obișnuiesc puțin cu stilul ăsta de viață pe care îl am eu în momentul de față. Unde călătoresc foarte mult.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil

Mulți și-ar dori acest lucru să aibă posibilitatea să poată să o facă, așa că trebuie să fiu foarte recunoscătoare, că am posibilitate să le fac. Și am niște experiențe foarte frumoase în viață. Și pe viitor sperăm să rămânem totuși într-un loc mai mult timp. Dar uite, am avut concert din Armenia, am fost în capitală, în Erevan, am avut 2 concerte în deschiderea pentru un artist Armenian, și apoi m-am adus în Liban, am cântat în Beirut, am făcut și acolo niște emisiuni.

Adică viața mea e foarte frumoasă, doar că stau în geamantan, da. Și stau pe drumuri, ceea ce devine foarte obositor la un moment dat, dar asta este.

Cum îți încarci bateriile când simți că ai obosit?

Bateriile mi le încarc stând cu mine, sincer, singură. Am nevoie de momente în care pur și simplu fac ce am eu nevoie, să mă odihnesc, nu știu stau, fac o cadă sau mă duc la SPA. Sau stau acasă, fac ordine, curat, reorganizez, lucrurile astea mă liniștesc foarte mult și mă încarca.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil

În studio petreci mult timp?

Da, foarte mult timp. Am acum o piesă nouă împreună cu Bogdan Mocanu, piesă se numește Hawaii și este în limba română, dacă nu ai apucat să asculți încă piesa, o să te rog să intri pe Youtube sau pe orice platformă de streaming. Pentru că nu știu, în momentul de față, este piesa mea preferată, este pe suflet și sunt foarte încântată de ea și colaborarea, bineînțeles, cu Bogdan.

Urmează alte colaborări, lucrez la un nou album și în același timp eu scriu și compun și pentru alți artiști. Deci eu am 3 studiouri cu care colaborez, unul aici în România, apoi avem un studio în Paris și în America.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil: „Viața mea e într-un geamantan”

Nu îți e greu așa singură? Acasă singură, pe drumuri… fără familia ta aproape. Sau te-ai obișnuit?

Din păcate, în momentul de față aș putea să zic că m-am obișnuit așa, eu mă simt foarte bine, nu am nicio problemă să fiu singură. Oricum mare parte din viața mea sunt singură, pentru că am plecat de acasă, din Australia, la 18 ani. M-am dus în America, am urmat studiile la Hollywood Pop Academy, apoi am ajuns în România și sincer sunt departe de casă de foarte mult timp. A trebuit să știu să mă descurc, să învăț să fiu independentă la modul că pot să fiu ok așa singură cu mine. Și să rezolv orice problemă și să găsesc soluții la lucruri care se poate întâmpla în viață.

Norocul meu este că, într-adevăr, am câțiva prieteni foarte apropiați, foarte buni, în care știu că pot să am bază. Și dacă pun mâna pe telefon la orice oră mi-ar răspunde. Dar indiferent, cea mai mare bază, orice om trebuie să aibă în el. Și mă simt foarte sigură pe mine, că orice vrea Dumnezeu să-mi dea în cale că pot să fac față. Și până în prezent am reușit, zic eu.

Viața sentimentală?

Viața sentimentală este plină de iubire pentru muncă.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil

E greu să ai o relație stabilă la programul pe care îl ai? Ești plecată mai mereu la concerte în țară și străinătate…

Sincer, îți spun, în relațiile anterioare, în care cea mai lungă a fost de 6 ani, nu am avut nicio problemă. Nu am simțit că a fost o greutate acest aspect, că eram plecată la concert în weekend și nu eram împreună pentru cele 2 zile. Asta este meseria mea și prin asta mă întrețin și așa că mi se pare normal ca un bărbat în viața mea să mă susțină să continui să fac acest lucru pentru că și iubesc foarte mult să fac muzică.

Insă la un moment dat îmi doresc să fac altceva. Să nu fiu plecată atât de mult pe drumuri, motiv pentru care îmi doresc foarte mult să îmi încep și eu o familie la un moment dat. Și aș vrea să fiu foarte prezentă în creșterea copilului meu.

Îți dorești un bebe…

Absolut, eu sunt foarte familistă, mi-am dorit întotdeauna să mă căsătoresc, să încep o familie. Însă n-a fost să fie până în prezent, dar sunt foarte dispusă, inclusiv să mă și mut într-o altă țară pentru iubire sau pentru familia mea. Așa că nu cred că este o problemă pentru viitorul meu iubit sau soț că jobul meu, sincer, este pe primul plan în momentul de față.

Din asta te întreții și îți și place ceea ce faci.

Corect, însă dacă sunt într-o relație serioasă, bineînțeles că voi lua altă decizie, probabil la momentul respectiv, da.

Cum te întreții? Ai reușit să mai slăbești. Faci sport, urmezi dieta?

Mă întrețin, însă ar trebui să facă probabil mult mai multe pentru mine. Mereu mă găsesc cumva să mă pun pe ultimul loc. Mereu găsesc ceva mai important sau mai prioritar. De când m-am îmbolnăvit, într-adevăr, mi-am făcut mai multe schimbări legate de viața mea. Lifestyle să zic așa. Dar totuși, uneori mai uit, dar în general, da, mă duc la sală, mă antrenez cu Andrei Ivan, tratamente corporale, tratamente faciale, încerc să am grijă de mine să-mi întrețin cea ce mi-a dat Dumnezeu și părinții mei.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil

Acum te simți ok?

Da, mă simt mai bine acum, sunt pe tratamentul care trebuie, care face față și sunt mult mai bine. Astfel, am putut și am putere să mă ocup de încă o dată acum de cariera mea muzicală și nu numai. Eu de foarte mult timp am vrut să împart povestea mea, ceea ce n-am făcut-o până în prezent, pentru că nu eram eu pregătită să pot să fac acest lucru și nici nu eram într-un punct în care să zic stabilă pe partea de simptoame. Și toate cele.

Și acum promit că, în curând, o să avem această discuție, pentru că eu am descoperit și mi-am dat seama că foarte mulți oameni au o problemă autoimună. Și nu doar autoimună, dar și același diagnostic cu care mă confrunt. Și aș vrea să pot să ajut prin experiența mea și prin ce am trecut, să avem o discuție despre lucrurile astea.

Cum ai descoperit diagnosticul pe care încă îl ții secret?

Am descoperit pentru că am avut un simptom, două și mama mea, fiind asistentă medicală, chiar una dintre simptoamele s-a întâmplat în timp cât eram în Australia. În 5 zile eram în spital să-mi fac analizele corespunzătoare și am aflat diagnosticul. Deci am aflat foarte repede, a fost un șoc foarte mare pentru mine acest lucru, uneori m-am gândit că poate era mai bine să nu știu.

Dar au fost niște ani foarte grei în viața mea, după care sunt foarte recunoscătoare că am putut și mental, cel mai mult mental, să trec peste greutățile astea singură. Și aș vrea să mulțumesc corpului meu, pentru că este amazing. În același timp m-a supărat foarte mult, dar în același timp a reușit să își revină.

Pe social media noi arătăm doar ce vrem să arătăm

Și aș vrea să avem această discuție pentru că, din păcate, uneori pe social media noi arătăm doar ce vrem să arătăm, care uneori nu este tot adevărul. Este doar o clipă, nu este toată povestea și aș vrea lumea să știe că indiferent cine suntem în viață, cum arătăm sau de unde venim, cu toții avem probleme și cu toții ne confruntăm cu ceva.

Xonia, dispusă să se mute în altă țară pentru familie și copil

E foarte important să avem empatie și să nu mai judecăm lumea atât de mult, pentru că fiecare om are o poveste. Fiecare om are o traumă, fiecare om are o problemă și acea problemă este de obicei, la cea mai mare intensitate pe care aceeași persoană poate să ducă. Este vorba aia că Dumnezeu îți dă doar cât poți tu să duci. Eu n-aș putea să îmi imaginez să fiu în locul altora care trec prin niște diagnostice mult mai grave decât ale mele, însă pentru mine, personal, al meu a fost foarte greu.

Dar suntem aici, suntem bine, suntem sănătoși și vrem să discutăm despre acest lucru, pentru că am întâlnit niște medici absolut minunați, care m-au ajutat foarte mult. Și n-aș vrea, dacă aș putea să zic, uite din experiența mea, asta m-a ajutat cel mai mult și cineva să nu treacă prin toate etapele prin care eu am trecut. Mi-ar plăcea să poată să facă aceste diferență și fără să știu, dar măcar informația să ajungă acolo și cine decide să o ia, să se implice. M-aș bucura foarte mult pentru ei.

Publicat: 08 ian. 2024, 21:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă