EXCLUSIV | Valentina Pelinel, surpriză de Crăciun pentru Cristi Borcea! Unde pleacă de Revelion + planuri pentru 2023

Publicat: 24 dec. 2022, 12:37 Autor: Dora Bazavan Vedete

Valentina Pelinel, surpriză de Crăciun pentru Cristi Borcea! Valentina Pelinel e nedespărțită de soțul ei, omul de afaceri Cristi Borcea, și la fel de îndrăgostită ca în prima zi. Consideră că e alături de omul potrivit și asta o face cea mai fericită! Familia este totul pentru Valentina Pelinel și se bucură atunci când celebrul ei soț acordă un timp deosebit copiilor pe care îi au împreună. Și pentru că tot este vorba de capitolul familie, Valentina Pelinel a spulberat zvonurile cum că și-ar dori un al patrulea copil! Ciao.ro a aflat ce va face de sărbători unul dintre cele mai urmărite cupluri de la noi!

Valentina, cum e să iubești așa cu patos? La voi e Ziua Îndrăgostiților în fiecare zi, nu? Nu doar din septembrie 2018 încoace?

Cel mai important lucru într-o relație este comunicarea și fiecare trebuie să își găsească “vocea” de a transmite ceea ce își dorește și are nevoie, acomodând și respectând în același timp și dorințele partenerului. Cristi este un om  valoros în primul rând  prin personalitatea și caracterul lui și m-a cucerit prin felul sau unic de a fi. Am știut că putem clădi multe împreună, ca o echipă, că este un partener de viață de încredere și ne-am dorit același lucru. Ne completăm și ne susținem reciproc, ceea ce este esențial.

Care este definiția iubirii perfecte pentru tine?

Iubirea perfectă înseamnă să fii alături de omul potrivit. Cred în iubirea necondiționată față de copii, dar în relația de cuplu, sunt necesare de cele mai multe ori, ajustări, compromisuri, discuții inconfortabile – toate aceste duc la fragilitatea sau puterea relației. Stilul de comunicare, de atașament, limbajul dragostei, capacitatea de adaptare, dorința de a crește împreună – toate fac sau desfac o relație.

Valentina Pelinel, surpriză de Crăciun pentru Cristi Borcea!

Îți lipsește ceva în momentul de față?

Nu aș putea să spun așa ceva, sunt un om împlinit. Și dacă ceva mi-ar lipsi, aș face ceva în acest sens, în limita posibilităților.

Ce te bucură cel mai mult azi?

Diminețile cu copiii și Cristi, ritualul nostru de duminică, serile petrecute în doi pe terasă. În general, momentele de conexiune cu cei dragi sunt clipele care mă încarcă cel mai mult și mă ajută să fac față provocărilor inerente vieții.

Cum e cu 3 copiii în goana după cadourile de sărbători?

Sunt o fire organizată și îmi place să mă ocup de toate din timp, nu să alerg. Nu pot spune că mă încântă agitația sărbătorilor și evit să ajung până în ultimul moment în magazine. Uneori poate fi chiar distractiv cu cei 3 la cumpărături, dar prefer să comand online, din confortul casei mele.

Au cerințe speciale de Moș, micuții tăi?

Au făcut deja fiecare lista lui, dar ca și anii trecuți, îmi place să le fac surprize.

Cine îți dă cele mai mari bătăi de cap?

Fiecare are spiritul propriu și mă bucur să văd cum și-l dezvoltă prin alegerile pe care le fac zilnic. Nu îmi dau bătăi de cap, pentru că sunt  o persoană adaptabilă și mă bucur să le descopăr personalitatea atât de diferită. Ca mamă, copiii pot fi o provocare care te lasă epuizată sau o oportunitate de a vedea cum modelezi un viitor adult și cum contribui la formarea lui. Și din această perspectivă fiecare lucru pe care îl faci în interacțiunea cu ei contează. Atenția, prezența, joaca, educația, afecțiunea sunt cele esențiale.

Valentina Pelinel ce își dorește cel mai mult de Crăciun și cu ocazia acestor sărbători?

Nimic special, îmi place să mă bucur de spiritul adevărat al acestei sărbători în familie, alături de câțiva prieteni dragi și de rudele noastre. Acele zile liniștite le acord lor și pur și simplu ne bucurăm de prezența celorlalți, fără să  facem ceva anume. E doar un timp de calitate și conectare petrecut laolaltă, în care stăm departe de agitația cotidiană.

Îi faci vreun cadou special soțului tău, Cristi Borcea, de Crăciun? Îi place să îl iei prin surprindere?

Fiecare cadou pe care ni-l oferim e un cadou special. Ne surprindem, dar ne și cunoaștem foarte bine, așa încât fiecare dar are și o valoare emoțională deosebită.

Aveți des divergente din cauza copiiilor? Dacă da, cine este cel mai răbdător, cine lasă cel mai mult de la el?

Amândoi avem răbdare, dar recunosc că poate eu am tendința să îi răsfăț mai mult. Mai important pentru mine este cum se implică Cristi în creșterea copiilor noștri. Cristi este un om ocupat, businessurile îi ocupă mult timp și cu toate acestea își face timp zilnic pentru a petrece cu copiii, ceea ce pentru mine este cel mai important aspect.

Există ceva ce te sperie cel mai tare atunci când te gândești la ține sau la copii?

Pentru mine, nu mai există ceva care să mă sperie. Am avut de înfruntat situații dificile și știu că am resurse să le fac față oricând. Când este vorba de copii, însă, ca orice mamă, nevoia de a îi proteja de orice rău și orice pericol este mereu prezența. Știu însă că nu poți controla viața, și tot ce pot face este să le ofer modalități constructive și practice de a-și dezvolta resursele interioase și capacitatea de a face față provocărilor vieții pe cont propriu știind, în același timp, că pot conta pe noi toată viața.

Unde petreceți Revelionul?

Anul acesta, atât Crăciunul cât și Revelionul îl vom petrece în București. Cel mai probabil o să ieșim noi doi la cină, undeva drăguț, alături de prieteni, după ce adormim copiii.

Cât de superstițioasă ești pentru sfârșitul acestui an? Respecți vreo tradiție sau pur și simplu vine totul de la sine?

Absolut deloc. Port destul de des culoarea roșie, dar nu din superstiție ci pentru că îmi place. Tradițiile sunt importante pentru mine, însă, de exemplu, bradul îmi place să îl am gata exact de ziua mea, pe 8 decembrie. Ceea ce îi încântă și pe copii, având mai mult timp la dispoziție să se bucure de el. Împărțim cadouri, cântăm colinde, le povestesc despre nașterea Domnului Iisus și încer să le explic spiritul Crăciunului dincole de tendințe și marketing.

Știu că aveți o famile frumoasă ai numeroasă dar mai e loc de un copil? Vă doriți acest lucru, tu și soțul tău în 2023?

Nu avem niciun plan în acest sens. Avem 3 copii sănătoși și frumoși, pentru care suntem recunoscători.

Cu ce gânduri intră Valentina Pelinel în 2023?

Gânduri de recunoștință și mulțumire pentru că suntem sănătoși, avem o familie frumoasă și chiar dacă uneori trecem prin momente dificile, suntem împreună și luptăm pentru același obiectiv. Vă doresc tuturor sărbători binecuvântate și liniștite alături de cine contează pentru voi.

Publicat: 24 dec. 2022, 12:37 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă