Ce concurentă l-a lăsat pe Cosmin Seleși cu gura căscată. Cea de-a treia concurentă a emisiunii „Batem Palma?” este Andreea Lupescu, PR Manager la o editură.
Decizia de a da cu banul pentru a-mi alege facultatea. La vremea respectivă eram 50-50 între Jurnalism și Actorie. A ieșit Jurnalismul și am decis că ăsta e drumul pe care voi merge. Și acum aș bate palma cu mine pentru acel moment, pentru că prin facultatea de Jurnalism, am ajuns să fac și comunicare, și PR, și publicitate, iar ulterior am ajuns să fac cursuri de actorie și să joc în câteva spoturi și videoclipuri. Decizia asta m-a dus pe un drum mai bogat și mai complex pentru mine.
Decizia de a mă vopsi verde-turcoaz când aveam 16 ani. Din prima clipă am știut că asta e culoarea mea. Și așa a rămas.
În 2015, mi s-a oferit posibilitatea de a face un proiect muzical în Turcia. Dar pentru asta, trebuia să las sau să pun pe pauză jobul și viața de aici, care îmi plăceau. M-am hotărât, până la urmă, să fac acest experiment și am mers acolo, am cunoscut tot felul de oameni, am avut niște evenimente, trebuia să compun un album cu un cântăreț de acolo. Doar că lucrurile nu au decurs conform planului. El a devenit vedetă TV peste noapte și și-a schimbat prioritățile, iar eu mi-am dat seama că îmi găseam inspirația prin joburile mele din România. Așa că m-am întors și am reînceput să fac Jurnalism și Comunicare.
Spontană, creativă, empatică
Am două vise mari, în prezent. Unul pentru sufletul meu și altul pentru noi toți, pentru comunitate.
Cel pentru sufletul meu este să călătoresc pe toate continentele și să descopăr locuri, oameni, tradiții.
Cel pentru comunitate este să pun bazele unui centru de terapie prin artă la care să poată participa oameni, indiferent de vârsta pe care o au. Să fie cursuri de pictură, desen, dans, muzică, într-o manieră relaxată, iar oamenii să poată construi o comunitate și un loc în care se simt ascultați și în care pot avea conversații plăcute cu cei care împărtășesc aceleași pasiuni ca ei. Să poți vedea acolo copii, tineri, dar și bătrâni ieșiți la pensie care doresc să se dezvolte creativ. Cred că toată lumea ar fi mai bună și mai empatică dacă ar avea ocazia să se manifeste creativ, măcar o dată pe săptămână.
Încerc să nu îmi fac așteptări, pentru că nu vreau să fiu dezamăgită. Mi-e tare frică să nu rămână pe ecran numai sume mici, atunci e momentul în care nu prea mai ai ce negocia. Pe de altă parte, mă gândesc că nu am câștigat bani niciodată, așa că ar fi momentul ca toate dățile acelea în care am jucat la loto sau am participat la tombole (fără vreun câștig), să fie premiate. Dincolo de partea financiară, e o ocazie perfectă să fac ceva nou și să cunosc oameni pe care, poate, nu aș avea cum să îi întâlnesc în mod normal.
Pentru că sunt autentică și îmi place să dau mai departe energie bună!