Când accepți provocarea celui mai dificil reality show din lume înseamnă că te gândești atât la forța ta fizică, cât și la cea psihică. Îți propui să depășești orice provocare și să lași în urmă orice limită pe care știai că o ai în speranța că vei fi cel mai bun.
În acest sezon al Survivor România, Ștefania Stănilă, campioana României la gimnastică, una dintre membrele tribului Faimoșilor a demonstrat, nu doar o dată, că este extrem de rezistentă și a reușit să aducă numeroase puncte.
Un lucru sesizat de cei de acasă a fost faptul că deseori, după o victorie, aceasta s-a gândit la tatăl ei, pe care l-a pierdut cu mulți ani în urmă. În această seară, într-o discuție încărcată de emoții cu Carmen Grebenișan, Ștefania a oferit detalii incredibile din viața ei.
”Tatăl meu a lucrat în mină. De acolo a apărut cancerul. Într-o zi a făcut febră foarte mare, 42. L-a dus la spital. A aflat că are cancer la ficat”, a spus fata într-un moment de sinceritate. ”Ultimele cuvinte au fost că-și dorește să fiu o campioană”, își amintește ea cu durere.
Ce a motivat-o constant a fost chiar dragostea puternică… în special cea pentru femeia care i-a dat naștere: ”Încerc să fiu tare pentru mama mea care-i sufletul meu”.
Auzind întreaga poveste, Carmen Grebenișan a admis: ”Nu știu dacă aș fi fost la fel de puternică. Pot să empatizez…”.
Declarațiile Ștefaniei au continuat cu un nod în gât: ”Îl port mereu în suflet. Am un suflet de copil. De multe ori mi-e greu, dar vreau să-i arăt că pot să trec peste orice”.
Survivor România merge mai departe, iar faimoasa Ștefania continuă să lupte cu gândul la cel care i-a insuflat dorința de a ajunge o campioană a României, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30.
Sursa Foto: PR PRO TV