EXCLUSIV | Raluca Podea, momente de panică! Fiul ei a chemat ambulanța disperat: „Mă gândeam că mor și ce face copilul”

Publicat: 15 mart. 2023, 13:24 Autor: Dora Bazavan Vedete

Raluca Podea nu mai scapă de răceli și gripe! Sexy-blondina nu stă bine la capitolul sănătate în ultima vreme, semn că imunitatea scăzută îi joacă feste și îi dă bătăi de cap. Spre sfârșitul lunii trecute, Raluca Podea a ajuns de urgență la spital, mai precis, chiar pe 23 februarie.

S-a speriat de moarte și chiar a crezut că este sfârșitul. I s-a făcut rău acasă, era singură în sufragerie. Dar a avut mare noroc cu fiul său de 15 ani, David. El a știut să gestioneze situația, chiar și în momentul de totală panică. Mama lui avea o gripă care a accelerat și a adus-o în stadiul în care, luată peste astm, a reacționat nu tocmai bine.

Raluca Podea, momente de panică!

“Nu știu de unde am luat gripă, eu nu umblu și nu stau în aglomerație de obicei. Am ieșit doar până la mall, m-am dus la un magazin și atât. Apoi m-am întors acasă”, ne-a povestit Raluca Podea pentru Ciao.ro.

“Timp de două zile am avut dureri de gât, așa a debutat, am dat-o pe pastile. Am sunat doctorii, făceam febră 39 și scădea iar la 37. Mama era la mine acum trei săptămâni și am rugat-o să nu plece că mă simțeam deja rău. Dar ea a ieșit cu cățeii. David a intrat în baie iar eu când am vrut să mă ridic de pe canapea, am crezut că mă sufoc pur și simplu, nu mai puteam respira. I-am arătat lui David că nu puteam să respir și a sunat copilul, foarte panicat, la ambulanță!”, a mai adăugat Podea, căreia nu i-a trecut definitiv tusea și face încă tratament cu aerosoli.

Fiul ei a chemat ambulanța disperat

“A fost horror! Am văzut moartea cu ochii! Nu mă gândeam decât că mor și ce face copilul! David a rămas cu o traumă pentru că m-a văzut că nu pot să respir, m-a luat în brațe, mi-a băgat aer în stomac, mi-a dat apă… M-au luat la spital și am stat o noapte internată acolo, am ieșit pozitiv la gripă B. Eu am și astm și medicii mi-au zis  că am făcut un bronhospasm. Încă mai tușesc dar sunt mult mai bine!”, a mai povestit Raluca Podea.

Se pare însă că noaptea petrecută în spital nu a fost suficientă la momentul respectiv, chiar dacă a ajuns pe perfuzii și pe mâna medicilor care au tratat-o. Raluca Podea a mai mers încă o dată la spital din cauza secreției pe care o avea și care nu o lăsa să respire corespunzător. A răcit apoi și fiul ei, David, dar și mama ei, însă totul a fost sub control.

Raluca Podea își continuă acum tratamentul și speră să fie din ce în ce mai bine și să revină la starea de dinaintea problemei cu gripa B.

Publicat: 15 mart. 2023, 13:24 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×