Natalia Duminică, eliminată de la Survivor după ce s-a accidentat cumplit la genunchi! Faimoasa își dorește să–și rezolve cât mai repede problema de sănătate ca să revină pe scenă.
Într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO, Natalina Duminică a vorbit despre experiența ei la Survivor, în Republica Dominicană, dar și ce mulțumiri, nemulțumiri sau regrete are.
CIAO.RO: Natalia, ai acceptat provocarea Survivor România pe parcursul competiției. A fost mai ușor sau mai greu pentru tine?
Natalia Duminică: Provocarea Survivor România, la început când am acceptat, a fost ceva foarte interesant și necunoscut pentru mine, deoarece credeam că e ceva greu. Acum pot spune că nu e greu, este extrem de greu, dar merită. Merită această încercare, pentru că este… nu o pot explica în cuvinte, este ceva extraordinar pentru mine și îmi pare foarte bine că am reușit.
Nu am reușit să stau atât de mult cât mi-aș fi dorit, dar am fost acolo și am simțit ce înseamnă să fii Survivor.
CIAO.RO: Am observat că ai ieșit din concurs cu dureri majore de picior. Zi-ne cu ce probleme te confrunți și ce urmează când revii în țară.
Natalia Duminică: Da, am ieșit cu probleme grele, majore, ce țin de genunchi. O să am o recuperare mai îndelungată, medicul mi-a spus că cel puțin câteva săptămâni nu voi fi așa cum sunt, adică voi merge mai greu. Îmi propun un tratament profesional pentru genunchiul meu, ca să îmi revin cât mai repede, pentru că fiind dansatoare, este vorba despre cariera și viața mea, ceea ce mă sperie un pic, dar sper să trec ușor peste această problemă.
Este prima dată când am dureri atât de majore pe partea aceasta de genunchi, dar sper să ies cu bine din asta și să pot să îmi continua performanța în mod normal, să pot să dansez. Îmi este foarte dor să dansez.
CIAO.RO: Era o perioadă dificilă în tabăra Faimoșilor și le-ai oferit un discurs impresionant la ieșire. Crezi că se mai pot schimba lucrurile în echipă?
Natalia Duminică: Discursul pe care l-am oferit la sfârșit nu era pentru toată lumea. Deși teoretic era pentru toată lumea, în mare parte era pentru Marian. Nu mi-a plăcut ce a spus: „Eu nu vreau să-mi fie frică, eu așa nu funcționez, eu vreau să fiu calm”. Păi, Marian, nici calm nu faci treabă. Dacă o să ți se trezească un pic de frică și respect față de echipa ta, o să ai cumva motivul acela să aduci puncte, pentru că eu îl văd foarte nepăsător. El nu este în echipă, el este în Survivor pentru el și mi-am dorit ca ceea ce am spus (Cătălin să îi țină în frică) în mare parte să fie pentru Marian, pentru că eu îl văd foarte pornit către câștig numai la jocurile pentru Imunitate Individuală. Acolo, el este olimpic, dar în rest eu nu-l văd să fie olimpic.
Sunt foarte supărată. În rest, eu sper că se va schimba ceva în echipa aceea, pentru că avem o echipă foarte bună, doar le lipsește nervul și îmi doresc foarte mult să apară. Sunt obosiți, sunt mai puțini, sunt demoralizați, pentru că au pierdut mult, și am încercat să îi susțin. Sper că vor câștiga, dar ca să câștige, au nevoie de oameni de bază, care aduc puncte constant. Eu am mare încredere în Marian (pentru că e olimpic, nu?), în Mari și în Cătălin. Dacă cel puțin 3 persoane aduc și restul mai aduc câte un punct, este puțin mai real. Îmi doresc să se schimbe ceva și să câștige echipa mea. E deja timpul să arate că faimoșii sunt puternici.
CIAO.RO: Ai vreun regret după perioada petrecută în competiție? Ai face ceva diferit?
Natalia Duminică: Unicul meu regret este că nu am stat destul de mult. Știam că pot oferi, pot arăta, pot câștiga mai mult decât am făcut-o. Dacă aș mai fi avut o șansă, cred că aș lua-o din nou, pentru că da, este ceva ce simt că am făcut doar o jumătate din ceea ce aș fi putut face. În rest, nu cred că am mari regrete.
Deciziile mele luate în această competiție, chiar dacă încerc să trec printre ele acum, mi le asum. Deci, le-aș face la fel, până și primul Exil, în care eram puțin speriată, debusolată, nu știam pe cine să aleg. Înțeleg și cred că mă pot justifica de ce era CRBL: pentru că din persoanele din care puteam alege, adică Otilia, Emil și CRBL, nu puteam să trimit pe cineva de care nu eram sigură că va face față.
Nu știam ce însemna Exil, dar suna înfiorător. Otilia de abia stătea pe picioare, iar pe CRBL l-am văzut cel mai bărbat dintre toți și m-am gândit că va rezista. Până la urmă este un joc pentru cei mai puternici și l-am văzut ca pe cineva care va face față. Mereu mi-am asumat această decizie. Așa că… unicul regret este că am stat prea puțin. În rest, îmi asum toate deciziile și alegerile făcute în perioada în care am fost.
CIAO.RO: Te-a schimbat în vreun fel participarea la Survivor România?
Natalia Duminică: M-a schimbat maxim participarea la Survivor România. M-a schimbat atât de mult. Mi-am dat seama de atât de multe lucruri: cât de perfectă este viața noastră de acasă, cât de frumoasă este posibilitatea de a dormi într-un pat, cât de moale e, a fi curat, a avea ce mânca, a putea vorbi cu cei dragi… este atât de prețios. Având toate lucrurile acestea de zi cu zi, ni se pare că ni se cuvin.
Acum, când am pierdut firul cu realitatea, îmi dau seama cât de mult iubesc viața mea, cât de frumoasă este, cât de recunoscătoare sunt pentru tot ce fac, cât de mult îmi plac dansul, scena, publicul meu, luminile, totul… cât de mult îmi place să ofer pe scenă ceea ce fac, cât de mult îmi place să dansez, cât de mult îmi iubesc familia și îmi place să petrec timpul cu ei. Mai nou: îmi place să gătesc! Îmi era foame încontinuu, dar mi-era și dor să gătesc ceva, ceea ce e ceva nou, ce am descoperit în mine.
Survivor este un „reset” maxim pentru psihic, fizic, moral, pentru tot! M-am întors o persoană diferită.
Foto: PR Pro TV