Mihai Trăistariu a vorbit despre participarea la America Express! Mai mult, artistul a spus și cum sunt plătite vedetele în show-ul de la Antena 1.
Mihai Trăistariu a oferit un interviu exclusiv pentru Ciao.ro. Pe lângă discuțiile despre datorii, bani, apartamente și tarif la cântări, artistul a vorbit și despre participarea la America Express de la Antena 1.
Am început să nu mă mai plâng, mai bine fac economii și mă descurc. Am scăpat cumva de ratele la bancă, mai am doar puțin, doar 15.000 euro din 5 miliarde pe care vreau să îi dau luna aceasta sau luna viitoare. Cele mai mari cheltuieli le am pe afaceri, școala de muzică de exemplu, unde plăteam gazul și 4000 lei pe lună. Acasă am în jur de 200-300 lei, dar nu sufăr de acești bani pentru că acasă vreau confort. Încerc să fiu mai econom, nu mai cumpăr haine. Pandemia m-a învățat să nu mai risipesc banii, îmi iau strictul necesar și încerc să scap de datorii. Si să strâng banii pentru că vreau să îmi cumpăr un teren tot în Constanța, unde să îmi fac o casă mai la pădure și să mă mut acolo.
Tariful meu dintotdeauna, după Eurovision din 2006, a rămas fix, 1500 euro plus TVA pentru 45 minute de concert. Îl negociez dacă este vorba să cânt mai puține melodii, pentru că uneori vor mai puțin de 45 de minute. În străinătate am luat 2500 sau chiar și 4000 în Suedia, dar asta era în vremurile mai bune.
Am 6 apartamente la mare pentru turiști, mai am unul tot acolo în care locuiesc eu, și mai am școala de muzică care are 15 săli, și o mașină. Deocamdată acestea sunt proprietățile pe care le dețin.
Am participat la ”Sunt celebru scoate-mă de aici” în 2015, prima ediție și a fost foarte greu. Și nu aș mai vrea o emisiune cu format de genul. M-au sunat pentru ”America Express” și am stat pe gânduri pentru că eram plătit foarte bine și se merită pentru asta. Dar chinul de acolo e prea mare și nu aș vrea să mai trec prin asta. Eu aleg emisiuni care au o parte mai artistică, pe când aici nu este așa. Nu aș putea nici să stau așa mult plecat de acasă și nu m-aș rupe de afacerile pe care le am aici pentru emisiune.
America Express 2023 a câștigat foarte mulți telespectatori, fiind un show extrem de iubit și de apreciat. Acest sezon se desfășoară în Mexic, Guatemala și Columbia. Pe lângă informațiile interesante pe care le vezi pe micile ecrane și imaginile pline de culoare, ești captat și probele grele prin care trec echipele.
Acestea sunt echipele care s-au încumetat să intre în cel mai mare show TV America Express 2023, produs în România, de Mona Segall.
Vezi care este echipa câștigătoare aici.