Liana Stanciu, femeia cu cea mai bună voce de radio, o adevărată enciclopedie a muzicii, a stat de vorbă cu Ciao.ro! Ce relație are cu fiica ei, Teodora, care are acum 18 ani și jumătate, cu ce se ocupă fiica lui Mihai Georgescu de la Bere Gratis, și cât de mândră este acum de ea, am aflat de la Liana Stanciu.
Prezentatoare de la Magic FM va urca pentru a treia oară anul acesta, între 15-18 august, pe scena We Love Music Festival desfășurat pe Platoul Feteni de la Râmnicu Vâlcea. Este ambasadoarea festivalului, alături de Nick nnd.
Liana, cum ți s-a părut părut ediția Eurovision de anul acesta?
Fumoasă, cu multă lumină bună, cu efecte speciale wow, cu multe teme interesante și cu multe extreme.
Adică au fost piese pe care juri că sunt de Eurovision, pe șablonul șlăgărel, și altele care au fost mai degrabă acolo pentru că este cea mai frumoasă formă de manifest pentru ceva. Muzica este o formă de manifest.
Cine ți-a plăcut sau pe cine mizezi la această ediție?
Eu cred că anul ăstă, dacă nu o să câștige Elveția, e posibil să câștige Croația.
Eu cred că Elveția sau Croația, nu cred că Italia va fi din nou după multe… Adică ar fi interesant că ar depăși Irlanda și Suedia, pentru că știți deja, ei au deja două trofee Eurovision.
Crezi că e un semnal de alarmă că n-a participat România anul acesta la Eurovision?
Nu! Este o competiție foarte scumpă. Nu știu să spun dacă e un semnal de alarmă. Este și despre artiștii români care nu mai au nevoie de presiune, Eurovision este un concurs cu foarte multă presiune.
Oricât ești de mare, de talentat, este o presiune, pentru că e o rigoare, pentru că e foarte serios concursul și artiștii români care au notorietate nu au nevoie de genul ăsta de presiune și de obligații, iar cei la început de carieră, pentru ei este complicat pentru că ei nu au obișnuința acestor lucruri și în plus e și despre ce se cântă la noi. Adică dacă deschidem radiourile sau televizoarele vom găsi anumite lucruri, sigur că le au și alții, dar parcă la noi sunt puțin diferite și temele, și versurile, și show-ul și toate celelalte.
Apropo de muzică și de faptul că ești om de radio. Despre piesele care ajung acum în topuri, piesele românești cu artiștii români, ce părere ai? Cine îți place? Cine nu-ți place?
E complicat. Mie îmi plac oamenii creativi. Ador. Mi se pare că este cea mai importantă trăsătură a ființei umane. După iubire, pe locul doi trebuie să fie creativitatea. Îmi plac oamenii care inventează și care vin cu chestiuni care, realmente, sunt impresionante.
Ceea ce se întâmplă acum, practic, este un soi de mașina timpului. Adaptăm niște refrene. Dacă te uiți în playlist-urile radio-urilor, o să vezi foarte multe teme pe care le știi.
„Hai să ne întâlnim sâmbătă seară”, „Și afară plouă-plouă” și teme pe care noi le știm de 30-40-50 de ani. Adaptate la tehnica anilor 2024, sunt puține idei cu adevărat valoroase. Revin și-ți spun că așa este mare Bruno Mars, așa este mare The Weeknd, așa este mare Ed Sheeran. Pentru că ei au creat teme, versuri, muzică simplă, dar atât de frumoasă. Cred că aici mai avem și noi un pic de lucrat. Sigur, ne place să ne bucurăm, așa se explică și valul de festivaluri frumoase.
Ne place muzica veche, retro și cumva asta îi face pe tinerii artiști să vrea mai degrabă să ia o temă validată pe care să o remixeze, să o reinterpreteze, să o trateze cu mijloace moderne, dar este cumva un drum sigur.
Din generația nouă de artiști, pe cine mizezi? Se practică foarte mult aceste feat.-uri pentru a ajunge în trending?
Ai să râzi, nu știu de ce, mie-mi place Theo Rose. Cu sau fără ajutor, cu sau fără Sasha, cu sau fără Anghel, mie-mi place Theo.
E o tipă foarte histrionică aș putea spune, adică cred că poate cânta orice și cred că poate fi și fericită când e tristă și tristă când e fericită și e genul acela care poate râde cu un ochi și cu un ochi plânge.
Teo, aveți și voi o Teo acasă! Teodora voastră, ce muzică ascultă?
Teodora noastră a crescut într-o casă cu mult rock și ea, ne cerem scuze, ascultă Nightwish e fană Paramore, adoră tot felul de trupe din astea, a fost anul trecut la Electric Castle, anul ăsta merge din nou. Așteaptă The King, vrea să-l cunoască pe Lenny Kravitz, este mai degrabă spre rock și cred că e normal.
Spuneați că mergeți la concert, la Coldplay?
Mergem la concert la Coldplay.
Câți ani are Teodora acum?
18 ani și jumătate. E adult.
Nu vrea să facă muzică?
Ba da, vrea să facă festivaluri, vrea să facă evenimente publice. Ea cântă și e foarte talentată, dar din păcate nu prea e de acord cu felul în care se vinde muzica. Adică dacă ne uităm și dacă poți să-mi dai un exemplu, până și Adele după ce și-a pierdut kilogramele și-a scurtat fusta, dacă poți să-mi dai un exemplu de o persoană publică, femeie, care are succes și care nu e în chiloți, atunci dau un premiu.
Îmi pare rău, Beyonce Knowles, n-are nevoie, dar este una dintre cele mai iubite și votate și talentate femei de pe planetă și toate show-urile ei sunt nu neapărat în chiloți, dar măcar în body.
Shakira, J.Lo, Pink, toate sunt absolut super talentate, nu au nevoie de alte artificii, chiar nu au nevoie. Sunt sigură că lumea ar sta la rând la bilete și dacă… dar este o cerință cumva evidentă.
Și eu cred că ei asta nu prea-i place, e altă generație.
„Dacă o să ies la pensie, la un moment dat, mi-ar plăcea să stau într-un oraș cum e Sighișoara”
Activitățile voastre de mamă-fiică care sunt? Cum sunteți acasă?
Nu mai avem activități în comun. Ea gătește și restul mănâncă mama sau tata, ea se pregătește pentru bacalaureat și pentru admiterea la facultate și are treabă, are niște copii cu care face engleză, le predă un pic de engleză, se pregătește pentru fiecare meditație.
Ești mândră de ea, practic a luat și de la tine și de la Miță, nu?
Ea este mult peste mine și mult peste tatăl ei, din toate punctele de vedere, nu că e copilul meu, dar e o generație, toată generația asta este o generație de copii mult peste părinții lor. În primul rând pentru că au avut acces la informație, sunt creativi, sunt extrem de abili, se descurcă, cel puțin cei mai mulți dintre cei din jurul meu sunt copii de 15-16 ani care ies din niște situații pentru că eu cred că despre asta e vorba. E o trăsătură importantă a generației de astăzi.
Abilitatea de a ieși din situații, de a face față, sigur, cu toate greutățile, că sunt mai stresați, mai anxioși, dar, credă-mă, când își pun toată energia, este aproape imposibil să nu reușească.
A treia ediție We Love Music Festival se apropie. Ești ambasadoarea evenimentului pentru al treilea an, alături de Nick nnd. Ați venit la Râmnicu Vâlcea pentru acțiunea „we love nature”!
A avut loc aici acțiunea de defrișare, ecologizare. Am fost pe Platoul Fețeni. Locul e superb. Mi s-a părut foarte tare, îmi place Râmnicu Vâlcea și sunt sigură că nu-i singurul oraș de calitate asta din țară, doar că, nu știu de ce, ne place mai mult în Bulgaria. Dar cred că, încet-încet, o să ne întoarcem la a ne descoperi țara.
Eu, de exemplu, am un oraș pe care-l ador. Și nu e Râmnicu Vâlcea, este Sighișoara. E cel mai frumos oraș.
Atenție, eu m-am născut din părinți și din bunici bucureșteni. Dar, cred că, atunci când o să ies la pensie… dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale de viitor. Dar, dacă o să ies la pensie, la un moment dat, mi-ar plăcea să stau într-un oraș cum e Sighișoara. Sau, de ce nu, în Râmnicu Vâlcea!
Aștepți Rafaga acum, la We Love Music Festival!
Aștept Rafaga! Da, am crescut cu ei. De fapt, am început la Radio 96, când s-a lansat „Mentirosa”. Ei sunt foarte tari, foarte talentați. Aștept cu mare bucurie să văd Ace of Base. Abia aștept să o văd pe Sonique, eu sunt fană Sonique, să ascult Culture Beat cu noua solistă, îmi place mult In-Grid și abia aștept să-l reîntâlnesc pe Mr.President.