EXCLUSIV! Irina Rimes, Căpcăunul de la Masked Singer: “Am slăbit 3 kg în decurs de câteva zile”

Publicat: 30 oct. 2020, 22:23 Autor: G. M. Vedete

Irina Rimes, Căpcăunul de la Masked Singer, show-ul de la PRO TV!

Irina Rimes, Căpcăunul de la Masked Singer, show-ul de la PRO TV, al cărui juriu este format din Horia Brenciu, Inna, Codin Maticiuc și Ana Morodan! În această seară a avut loc finala show-ului, iar CIAO.RO vă prezintă un interviu exclusiv cu artista!

Reporter: Te-ai pregătit intens pentru acest moment. Cât de complicat a fost să dai viață acestui personaj?

Irina Rimes, Căpcăunul de la Masked Singer

Irina Rimes – Căpcăunul de la Masked Singer: Costumul în sine era greu de animat, greutatea lui mă apăsa pe umeri, era cald înăuntru ca într-o saună, am slăbit 3 kg în decurs de câteva zile, orice filmare era cât o zi întreagă de sală, ajungeam ruptă acasă. Dar marea plăcere a fost să intru în caracterul personajului și să îi fac pe spectatori și pe cei din juriu să râdă, mă simțeam extraordinar de bine că pot să fac tot felul de nebunii.

Și să nu-mi pese, eu nu mai eram eu, eu eram capcăunul, care avea voie să se scobească în nas și să se șteargă de costumul lui Jorje și oamenii să râdă, care putea să ia mopul doamnei care făcea curat în platou și să alerge oameni pe platou fără să se gândească la faptul că în viața reală oamenii ar putea să-l privească altfel dacă ar face așa ceva.

Irina Rimes – Căpcăunul de la Masked Singer: „A fost o experiență unică”

Reporter: Poți să compari această experiență cu ceea ce faci tu în mod normal? A fost mai greu sau mai simplu să te pregătești pentru asta?

Irina Rimes – Căpcăunul de la Masked Singer: Nu pot să compar cu nicio experiență, a fost o experiență unică.

Reporter: Vorbește-ne despre masca ta. Cât din acest personaj ești tu?

Irina Rimes – Căpcăunul de la Masked Singer: Foarte mult mă reprezintă, doar că e o parte a personalității mele pe care o cunosc doar prieteni apropiați.

Reporter: De ce crezi că detectivii au fost atât de departe să te descopere? 

Irina Rimes – Căpcăunul de la Masked Singer: Pentru că am cântat piese diferite și pentru că m-am plimbat printre stiluri, și pentru că nu m-au auzit niciodată cântând altceva decât ce cânt eu de obicei.

 

 

Publicat: 30 oct. 2020, 22:23 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă