EXCLUSIV | Francisca suferă după TJ Miles, dar îl așteaptă cu trofeul Survivor All Stars: „Nu știu nimic de el și înnebunesc!”

Publicat: 23 ian. 2024, 21:00 Autor: Dora Bazavan Vedete

Francisca și TJ Miles se iubesc ca în povești. De când el, pe numele său real, Miles Tibi Stephan Jordache, a plecat la „Survivor All Stars”, artista îi duce lipsa enorm și simte că nu mai poate însă își dorește să îi transmită iubitului său toate energiile pozitive și acesta să se întoarcă învingător acasă din show-ul difuzat de PRO TV direct din Republica Dominicană.

Pentru Francisca a fost un mare șoc să se vadă singură în casă pe care cei doi și-au luat-o de curând și chiar dacă la început a plâns, acum încearcă să se țină tare pe poziții și să își susțină jumătatea de la distanță. În interviul pentru Ciao.ro, Francisca ne-a mărturisit cât de mult îi lipsește TJ Miles și cum își dorește ca lui să îi fie bine în competiția Survivor All Stars și să se întoarcă învingător, cu trofeul.

Francisca suferă după TJ Miles, dar îl așteaptă cu trofeul Survivor All Stars

Cum e fără iubitul tău TJ Miles acasă? Erați aproape nedespărțiți!

Primele zile de Survivor au fost un șoc pentru mine pentru că eu de când sunt cu Miles nu prea am stat separați! Nu ne vedeam toată ziua pentru că aveam fiecare treaba lui dar seara eram împreună, nu există să stăm 24 de ore separați unul de altul, era misiune imposibilă. Vreau să spun că a fost un mare șoc, la modul cu plâns, în sensul că îmi lipsea dar în același timp eram emoționată pentru el dar cu emoții bune și constructive pentru că îmi doresc la fel de mult ca el să câștige, efectiv îl susțin necondiționat și îmi doresc la fel de mult ca el să câștige și să rămână cât mai mult în competiție, să își depășească limitele acolo.

„Nu știu nimic de el și înnebunesc!”

Cât de mult îți lipsește Miles de când a plecat la Survivor?

Eu sunt oricum o fire destul de bătăioasă și de puternică și de când i s-a luat lui Miles telefonul, de când a intrat în competiția Survivor, adică imediat după ce a aterizat în Dominicană, la o diferența de câteva ore, eu nu am mai știut nimic și nu mai știu nimic de el de atunci și înnebunesc, mă agit, și  încerc să mă fac muscă să intru pe gaura cheii să mai aud și eu câte o veste și nu aud și înnebunesc! E ciudat pentru că nu comunicăm deloc. Dacă am fi comunicat era mai simplu dar faptul că nici nu îl văd, nici nu știu de el de atâta timp, face așteptarea asta și mai grea. El a plecat de pe 2 ianuarie, de la 4 dimineața. Dacă stau să calculez în zile, a trecut relativ puțin timp dar mie mi se pare că au trecut vreo 4 luni. Mi se pare că au trecut zilele atât de greu. A fost și perioada asta moartă în ianuarie dar a trecut timpul destul de greu. Nu mai știu nimic de el de atunci, aștept să-l văd la televizor, să văd ce face, cum se descurcă, eu sunt convinsă oricum că se descurcă foarte bine!

Ce îți dorești pentru el atâta timp cât este acolo?

Pentru el îmi doresc exact ce am zis și ce mi-aș dori și pentru mine! Exact ce își dorește și el! Să își depășească limitele, să reziste cât mai mult și să ajungă acasă învingător și cu fruntea sus.

Miles este un pachet complet și are șanse foarte mari, foarte mari să fie câștigătorul Survivor 2024. Miles este un caracter frumos și curat, un om sincer, e un om  loial, e un sportiv foarte bun, așa cum am văzut și data trecută, un om care aduce puncte echipei este un om rezistent. Nu a avut nicio accidentare dată trecută. Este un om care nu a spus nu niciunei provocări și niciunui traseu. El s-a descurcat în orice situație, el este un Survivor  prin natură și îmi doresc să își depășească limitele și să fie fericit și împlinit cu ce face el acolo, cu realizările lui.

Francisca suferă după TJ Miles, dar îl așteaptă cu trofeul Survivor All Stars

Cum îți alini dorul de Miles?

Din fericire pentru mine eu sunt o persoană foarte activă și o persoană destul de ocupată. La mine nu prea există zile în care să stau așa, 3-4 zile la rând, să stau în casă și să nu fac absolut nimic. Fiind o persoană activă și având și un stil de viață activ și sănătos și o persoană care e destul de carieristă, muncesc în fiecare zi  pentru visele mele, automat sunt ocupată și mă iau cu studioul, cu sala, după aceea mă mai văd cu o prietenă, ies și eu la un suc în oraș, mă duc și eu să mai văd un film sau petrec cât de mult timp pot cu părinții lui Miles, cu cățeii noștri.

Îmi alin dorul de el și faptul că împreună cu echipa noastră trebuie să țin fanii lui la curent cu toate veștile pe care le primim de la echipa Survivor, de la PR-îi din Dominicană, faptul că trebuie să țin aproape mă simt cumva în pielea lui TJ Miles cum ar veni. Am preluat eu ștafeta și am atât de multe lucruri de făcut pe lângă conturile de social media, emisiunile pe care le am, melodiile și clipurile pe care le lansez și le filmez, sunt în proces de lucru continuu… Am lansat o pieasa de Crăciun, lansez alta imediat acum până la  jumătatea lunii februarie, și Miles lansează  pe 24 prima piesă, postările lui pe Instagram, TikTok,  toate lucrurile astea, cățeii, familia, purceii, mă țin ocupată și eu oricum nu zic nu la nimic!  Eu îmi continui stilul de viață, mă țin de sală, că Miles trebuie să mă găsească mai frumoasă decât m-a lăsat!

Francisca suferă după TJ Miles, dar îl așteaptă cu trofeul Survivor All Stars

Ce îi pregătești la întoarcerea din Dominicană pe lângă vacanță exotică?

Cel mai important este să vină acasă sănătos și să îl am eu alături de mine că dacă suntem împreună și  există iubire și înțelegere, le facem pe toate. Cel mai puțin contează unde vom fi, că suntem în Botoșani și oriunde pe pământul ăsta, important este să fim împreună și să fim ok și sănătoși. Depinde când se întoarce. Probabil că vom mai avea contracte, lucruri de onorat și ne vom lua și noi o vacanță doar pentru noi,  fără telefoane, va veni perioada asta, vom avea nevoie neapărat.

Cum e Francisca fără TJ Miles?

Plină de energie, un munte de ambiție, o esență tare într-o sticluță mică și la fel de ambițioasă și mai motivată să devină o variantă mai bună a ei pentru că Miles când se întoarce, pe lângă faptul că va fi mândru de el și de realizările lui, va fi  mândru și de mine și de ce a găsit acasă. Asta este Francisca fără TJ Miles și eu, în perioada asta cât Miles este plecat, sunt mai potolită un pic, adică dacă înainte nu lipseam de la nicio petrecere, nici acum nu voi spune pas de la ieșiri și petreceri dar mai slăbuț. Nu mă îndur, așa, fără el, să mă distrez de una singură.

Este sufletul tău pereche?

Este cu siguranță omul alături de care vreau să rămân atât timp cât suntem bine și fericti amândoi și deocamdată, Slavă Cerului, mulțumesc lui Dumnezeu, e bine, ne înțelegem, ne potrivim extraordinar de bine suntem pe aceeași lungime de undă, pe același vibe. Avem amândoi foarte multe lucruri în comun deși suntem foarte diferiți și venim din culturi diferite cu mentalități diferite, privim în aceeași direcție și cred că acest lucru este cel mai important într-un cuplu, înțelegerea, respectul, loialitatea, iubirea, bineînțeles, că  dacă dragoste nu e nimic nu e, și să privim în aceeași direcție. Atâta timp cât va exista o  astfel de compatibilitate între noi lucrurile vor funcționa pentru totdeauna. Și, da, cu siguranță este sufletul meu pereche!

Poate distanța asta te inspiră să scoți piese noi pe care să i le dedici!

Fiind artist așa te exprimi în orice mod și în orice fel și atunci poate ieși o piesă. De sărbători am lansat o piesă pe care am dedicat-o părinților mei, și  tuturor oamenilor care s-au ridicat pe propriile puteri, am schimbat puțin stilul și o să merg  în această zonă. Am deja pregătite în avans niște piese dar probabil că piesele astea de dorul lui Miles, nu știu, poate se vor auzi în următoarea perioadă.

Nu sunt genul de femeie să stau să-mi plâng în pumni, eu vreau ca de acasă să îi transmit lui Miles doar energie pozitivă. Să îi transmit siguranță, încredere și forță să meargă acolo mai departe. Nu o să stau și o să-mi plâng prin batiste acasă, pentru că Miles nu e dus la război. E un război cu el acolo, în junglă, cu el cu supraviețuirea și cu tot dar știm partea mea de acasă. Acasă el nu a lăsat o femeie care să plângă în pumni și să se vaite în fiecare zi. A lăsat o luptătoare, o învingătoare, la fel ca el, și de acasă va avea parte doar de vibe bun și de emoții și energie pozitivă!

Publicat: 23 ian. 2024, 21:00 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă