Ce făcea fostul soț al Denisei Tănase, Cornel Brotac, fix în ziua în care aceasta a spus “Da” a doua oară!
Ce făcea fostul soț al Denisei Tănase, fix în ziua în care artista a spus “Da”, la Nisa, a doua oară? Este întrebarea care se află pe buzele multor curioși!
Ei bine, dacă Denisa Tănase a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața ei, ieri, când s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Mircea, într-o locație exclusivistă din Franța, fostul ei soț, medicul Cornei Brotac, a avut o zi de petrecere și voie bună!
Mai exact, medicul a petrecut până târziu, cu grătare, acasă, cu familia, după cum a spus pe unul din conturile sale de socializare! Astăzi, dis de dimineață, s-a dus în parc, la alergat.
“Aseară am exagerat un pic cu păpica, am făcut grătar târziu, m -am distrat un pic cu familia și astăzi a trebuit să trag un pic mai mult de mine. Încerc să mențin ritmul pe care l-am început de aproape o săptămână, mai intens, că așa, din două în două, am mai făcut mișcare și înainte. M-a lăsat ploaia astăzi să pot să-mi termin antrenamentul, ieri a plouat incredibil de mult (…)”, a spus Cornel.
Denisa și Cornel s-au căsătorit în 2011 în Laș Vegas și în 2015 au anunțat divorțul. Câtă vreme a fost căsătorită cu medicul Cornel Brotac, solista a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor și să-și vadă mai mult de viața ei de cuplu, decât de carieră. La scurt timp după divorț, cântăreața s-a schimbat radical. Denisa a revenit pe scenă, alături de sora ei – Raluca, cu surprize noi în ceea ce privește show-ul, piese, ba mai mult, a început să-și pună în evidență silueta de invidiat purtând ținute sexy la evenimente mondene, la spectacole sau la alte petreceri la care începuse să iasă.
Pe plan personal, vedeta și-a găsit liniștea și fericirea în brațele actualului ei soț, Mircea Brânzei, cu care are o relație frumoasă, bazată pe iubire, sprijin și respect. Cei doi formează un cuplu de câţiva ani, iar în acest timp au realizat extrem de multe lucruri împreună. Pe lângă muzică, Denisa și-a făcut un business cu parfumuri – proiect de suflet, pentru care a muncit extrem de mult. Ieri, cei doi au spus “Da”, într-o locație de vis de pe Riviera Franceză.
Sursa foto: Arhiva CIAO.RO / Facebook Cornel Brotac/Instagram Denisa Tanase