Eliminată de la Survivor, Laura Giurcanu nu s-a mai recunoscut după 12 săptămâni de foamete în junglă: ”Primul lucru a fost să mă holbez la mine în oglindă”

Publicat: 12 apr. 2022, 20:14 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Laura Giurcanu, eliminată de la Survivor România, este nerăbdătoare ajungă acasă. Blondina vrea petreacă mai mult timp cu familia, cu prietenii, gătească delicatese și facă plimbări lungi în natură.

Faimoasa ne-a mai dezvăluit în interviul exclusiv pentru CIAO.RO primele lucruri pe care le-a făcut când a ieșit din competiție a fost se uite în oglindă vadă cum arată după 12 săptămâni de competiție, mai apoi a făcut un duș lung și a mâncat ceva delicios.

Laura Giurcanu, eliminată de la Survivor România: „Mă gândeam la cât de relaxată mă puneam la somn în fiecare noapte, în căldura casei mele, fără să fiu recunoscătoare”

CIAO.RO: Laura, ai rezistat 12 săptămâni în competiție. Felicitări! Care a fost cel mai greu moment prin care simți că ai trecut?

Laura Giurcanu: Mulțumesc! Mie una mi-a plăcut competiția la maximum, m-am bucurat cât de mult am putut de toată experiența și am ales, de la început, să o privesc ca pe ceva transformativ și pozitiv. Probabil un moment în care am simțit provocarea mai intens a fost prima noapte când am dormit în ploaie, stăteam pe lemn și priveam în gol, așteptând să treacă momentul și mă gândeam la cât de relaxată mă puneam la somn în fiecare noapte, în căldura casei mele, fără să fiu recunoscătoare.

CIAO.RO: Cu ce prietenii crezi că vei rămâne după acest show? Sau simți că nu poate fi vorba despre așa ceva, în urma unui reality show?

Laura Giurcanu: Cu siguranță voi rămâne cu prietenii, am trecut alături de colegii mei prin provocări și am trăit lucruri pe care în mod normal nu le trăiești nici cu cei mai apropiați oameni din viața ta. Sunt deschisă către ei și, cu siguranță, sunt câțiva oameni pe care aștept să-i revăd cu mare drag.

Ce a făcut fix după ce a fost eliminată de la Survivor România

CIAO.RO: Care au fost primele lucruri pe care le-ai făcut imediat ce ai părăsit show-ul?

Laura Giurcanu: Primul lucru a fost să mă holbez la mine în oglindă, timp de câteva minute, este un sentiment foarte straniu să nu te vezi deloc în oglindă timp de luni întregi, am simțit că mă redescopăr. Apoi am făcut un duș luuuung și am mâncat ceva bun.

CIAO.RO: Cum a fost revenirea în online? Ce aplicații ți-era dor să folosești? Am văzut că ai postat destul de mult.

Laura Giurcanu: Revenirea în online a fost intensă, nu prea am dormit în noaptea în care mi-am luat telefonul. Nu îmi era neapărat dor de vreo aplicație anume, îmi era dor de energia oamenilor cu care mă conectez prin intermediul lor. Mă simt ca și cum am ajuns acasă, înainte de a ajunge de fapt.

CIAO.RO: Ce urmează pentru tine odată ce vei reveni în România? Care sunt lucrurile pe care ți-e dor să le faci sau oamenii de care ți-e dor?

Laura Giurcanu: Urmează timp frumos petrecut cu familia, iubitul și oamenii dragi. Prevăd mult gătit și plimbări în natură, câteva petreceri și multă mâncare bună. Abia aștept.

Foto: PR Pro TV

Publicat: 12 apr. 2022, 20:14 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×