CIAO.RO vă prezintă în exclusivitate a doua parte a interviului cu Elena Udrea (Citește și Elena Udrea : ”Încă mai aștept acea declarație de dragoste pe care să nu o uit tot restul vieții!”), în care fostul ministru face dezvăluiri incredibile despre Traian Băsescu. Cum a influențat-o fostul președinte al României, ce spune despre politică, dar și ce regrete o încearcă!
Autor Dana Popa
Reporter: Vă lipsește ceva anume din Costa Rica?
Elena Udrea: Nimic. Deși natura este superbă, au o abundență de fructe exotice cum nu am mai văzut, sunt înconjurați de ocean, clima este perfectă, nu îmi face plăcere să mă gândesc la viața mea acolo. Singurul moment pe care mi-l amintesc cu bucurie imensă este nașterea fetiței mele. Am întâlnit acolo oameni minunați, cu unii țin legătura și acum și chiar vor veni să mă viziteze, dar eu nu mai pun piciorul în țara aia vreodată. Chiar dacă Eva Maria este costaricană.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la Traian Băsescu?
Din păcate, cel mai bun sfat de la fostul Președinte Traian Băsescu, nu l-am ascultat. A fost ceva, dincolo de toată experiența de mare om politic pe care am avut privilegiul să mi-o împărtășească, pe care nu mi l-a spus explicit niciodată, dar eu l-am simțit de multe ori însă l-am și ignorat în același timp.
Mesajul a fost că în politică mai ales, nu contează ce faci, nu contează ce crezi tu despre tine, cât de convins ești că faci ceea ce este bine, contează mai mult în ce barcă ești și cum te văd ceilalți, cum te văd oamenii. Dacă aș fi ținut cont de asta, poate că parcursul meu ar fi fost altul în ultimii ani.
De ce nu vorbiți niciodată despre tatăl dumneavoastră?
Pentru că tatăl meu a murit în 2009, discret, așa cum a fost toată viață. A fost un om bun, un tata minunat căruia din păcate nu i-am spus niciodată cât de mult îl iubesc. Îi spun acum, ori de câte ori mă gândesc la el și știu că este cu mine și mă veghează de acolo de unde a mers la cer. Părinții ne-au crescut cu convingerea că este o slăbiciune să îi arăți copilului sentimentele pe care i le porți, așa că nu ne-am manifestat niciodată între noi dragostea în cuvinte.
De aceea eu îi spun fetiței mele de o mie de ori pe zi cât de mult o iubesc și ce înseamnă ea pentru mine!
Unde credeți că ar fi ajuns cariera dumneavoastră politică dacă nu apăreau problemele cu legea?
Cred că nu mai există vreo îndoială că ce mi s-a întâmplat mie a fost parte dintr-un plan de schimbare a țării prin înlăturarea sau subordonarea liderilor de orice fel, în special a liderilor politici. Uitați-vă cine face politică azi în România și cu ce rezultate. Dacă nu aș fi fost chiar vârful acestui plan, bine ticluit în afara granițelor, cu siguranță eram în topul politicienilor care conduc astăzi țara și chiar Europa.
Aveți regrete?
Punând în balanță lucrurile bune care mi s-au întâmplat și cele rele, nu, nu am regrete.
Există ceva ce nu ați mai face la fel în viața dumneavoastră?
Da, multe nu le-aș mai face la fel. Marile alegeri, cele motivate de convingerile și de principiile mele, ar rămâne categoric aceleași.
Nu aș schimba felul în care am văzut eu politica, în care am înțeles să fiu ministru, dar ar conta mult mai mult ce înțeleg oamenii din ceea ce eu spun și fac, aș fi mult mai atentă la cei care sunt în preajma mea, la prieteni dar și la cei pe care mi i-am făcut dușmani. Sunt lucruri pe care acum le consider greșeli mari, pe care nu le-aș repeta.
Sunteți fericită acum?
Da, sunt fericită acum și am fost mereu. Știu că toate lucrurile bune și rele mi s-au întâmplat cu un scop, de aceea nu sunt supărată pe nimeni, cu atât mai puțin pe mine. Dar de data asta mă voi implica în cauzele pe care le am, mă voi apăra de acuzațiile care mi se aduc, ceea ce înainte nu am făcut și am încredere că în fața evidențelor, orice judecător astăzi va judeca legal. Pornind de la convingerea că decizia instanței în ceea ce mă privește este deja luată și ca urmare orice aș face nu va conta, până acum eu nici măcar nu îmi citisem dosarele.
Există ceva ce va doriți să schimbați, pe viitor, la dumneavoastră?
Da. Sunt câteva lucruri pe care mi-am propus să le îmbunătățesc. Mi-ar plăcea să fiu mai consecventă cu deciziile pe care le iau, să fiu mai directă atunci când vreau să tranșez o situație, să mă implic mai mult în cauze care țin de comunitate, să ajut mai multe persoane care au nevoie, să cresc ponderea preocupărilor mele spirituale, să citesc mai mult. Desigur să slăbesc câteva kg, să fac mai mult sport și să am permanent un stil de viață sănătos. Cam multe aș îmbunătăți, văd și eu acum.:)
Cum va place să va definiți?
Deci aspectele bune ale personalității mele. Să nu pară că am o părere exagerat de bună despre mine.:) De onoare, puternică, curajoasă, loială, onestă peste medie, consecventă, pozitivă, optimistă chiar exagerat după unii. Cam așa. Dar să știți că îmi știu și defectele.:)
Cui îi datorați ceea ce sunteți și ați devenit astăzi?
În primul rând lui Dumnezeu pentru datele cu care am venit pe lume și pentru lecțiile pe care le-am primit în viață. Apoi părinților mei pentru cum m-au crescut și m-au susținut. Și lui Traian Băsescu pentru șansa de a dobândi arta politică de la cel mai bun, pentru ce am fost și sunt în politică românească.