Drake este cel mai difuzat artist al deceniului

Publicat: 03 dec. 2019, 15:01 Autor: Simona Vedete
Drake este cel mai difuzat artist al deceniului

Site-ul de streaming muzical Spotify a dezvăluit care au fost cele mai ascultate melodii și albume din ultima decadă, Drake fiind cel mai difuzat artist, iar topul 5 este completat, în ordine, de Ed Sheeran, Post Malone, Ariana Grande și Eminem, potrivit BBC.

Starul hip-hop canadian a acumulat peste 28 de miliarde de audiții, iar cea mai populară melodie a sa, „One Dance”, a fost ascultată de 1,7 miliarde de ori.

„One Dance” a fost însă detronată în topul celor mai ascultate piese ale decadei de hitul lui Ed Sheeran „Shape Of You”, cu 2,4 miliarde de audiții.

Cea mai ascultată melodie din 2019 este „Senorita”, interpretată de Camila Cabello și de Shawn Mendes. Lansat în iunie, duetul cu aromă insulară a fost ascultat deja de un miliard de ori pe Spotify.

„Bad Guy”, a lui Billie Eilish, îi urmează în top, cu peste 990 de milioane de difuzări. Albumul de debut al lui Eilish, „When We All Fall Asleep Where Do We Go”, a fost și cel mai popular material discografic al anului.

Albumul cu cea mai rapidă creștere este „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone, el ocupând și locul al doilea în topul celor mai ascultate LP-uri din 2019.

În cursul acestei săptămâni, Spotify va dezvălui cea mai recentă funcție a sa, intitulată „Spotify Wrap”, care îi va oferi fiecărui utilizator în parte o analiză defalcată personalizată a muzicii pe care a ascultat-o ​​în 2019.

Publicat: 03 dec. 2019, 15:01 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă
×