Doinița Oancea a ajuns în urmă cu câteva ore pe mâinile medicilor. Anunțul a fost făcut chiar de celebra artistă care le-a povestit fanilor săi faptul că se confruntă cu o problemă de sănătate de câteva luni bune.
Recent, Doinița Oancea le-a mărturisit admiratorilor săi faptul că de o bună perioadă de timp se confruntă cu probleme de sănătate, însă nu știe care este cauza acestora. Celebra artistă a declarat că săptămâna trecută a reușit să ajungă la medicul de familie pentru a-i da o trimitere.
Totodată aceasta și-a liniștit fanii și le-a explicat acestora faptul că astăzi urmează să-și facă niște analize amănunțite, pentru a depista cauza căderii excesiva a părului.
„După 3 luni de zile de când îmi cade părul în mod excesiv, săptămâna trecută am reușit să ajung la doctorul de familie să iau o trimitere. Astăzi o să mă duc să îmi fac și eu niște analize să vedem ce carențe avem prin corp și de ce cade părul”, a spus artista pe Instagram.
Totodată, îndrăgita vedetă și-a sfătuit admiratorii că nu încerce tratamente auzite la-ntâmplare, cel mai bine este să meargă la medic pentru orice problemă ar avea.
„Nu are rost să încercăm tratamente de capul nostru, șampoane și alte altea. Trebuie să facem analize. (…) Mergeți la doctorul de familie, cereți trimitere la doctori de specialitate… faceți analize. Nu luați ce a luat sau a făcut X, Y… suntem diferiți, reacționăm diferit!!!”, a mai spus ea.
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care artista le primește din partea fanilor este legată de starea sa cilivă. astfel Doinița, în cadrul unui interviu a hotărât să lămurească și această problemă.
„De 5 ani, sunt într-o relație serioasă. Certurile noastre, chiar dacă puține, se lasă cu amenințări de despărțire. În momentul de față, avem o relație care mi se pare foarte ok. Văd în jurul meu cupluri care simt nevoia să adune și alți oameni. Faptul că eu pot să stau doar cu o singură persoană, pe canapea, fără să vorbim și să simt o liniște sufletească asta spune multe lucruri. Avem un stil împreună de a fi”, a mai declarat vedeta.