Divorțul de Noemi l-a devastat! Mihai Mitoșeru plânge după fosta soție: ”Eu țipam, înjuram, nu trebuia să fac atât de urât”

Publicat: 20 nov. 2019, 09:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete

După o relaţie de 13 ani, Mihai Mitoșeru și Noemi au decis să îşi încheie socotelile în faţa notarului. Cei doi s-au despărțit la doar 4 ani, după ce au făcut cununia civilă. Prezentatorul TV a povestit cu lacrimi în ochi despre femeia pe care a iubit-o și încă o iubește.

Mihai Mitoșeru suferă enorm în urma divorțului. Chiar dacă au avut nenumărare discuții, motivul despărțirii nu-l știu nici ei prea bine. Prezentatorul TV povestește faptul că într-o seară a avut loc o ceartă aprinsă, moment în care Noemi a plecat la mama ei.

Mihai a mai încercat să se împace cu soția lui, însă aceasta nu a dorit nici măcar să se mai gândească la acest lucru.

„Eram foarte coleric, mă enervam, dar aveam și motive pentru că ea era foarte rece. Într-o noapte ne-am certat foarte tare, a plecat la mama ei și a zis să ne despărțim. Mie imi e mai greu că am rămas singur într-o casă mare și e greu să fii singur. Ea s-a bucurat ca un copil că nu mai spală vasele și nu mai face de mâncare, deși niciodată nu am pus-o să facă asta!

Ea are impresia că dacă ne-am despărțit e mai liniștită. E greu să fii singur. Au trecut patru luni de zile și am acceptat situația. Am sunat-o și am întrebat-o ce facem. Mi-a zis că este liniștită așa și că să lăsăm lucrurile așa. Am încercat. Eu am înțeles unde am greșit. Eu țipam, înjuram. Nu trebuia să fac atât de urât. Am greșit enorm. Chiar dacă nu o să mai fim împreună, am înțeles unde am greșit” , a povestit Mihai Mitoșeru la Teo Show.

Cei doi încă se iubesc, dar au luat decizia de a lăsa lucrurile așa, pentru că sunt orgolioși.

„Încă ne iubim, dar suntem orgolioși. În momentul acesta, nu mai putem să fim împreună. Multe cupluri trăiesc din obișnuință. Nu ne-am plictisit împreună. Și meseria ei a cam distrus relația asta. Eu veneam obosit și când aveam timp liber, voiam să îl petrec cu ea. Făceam tot posibilul să fim împreună. Nu putem să ne împăcăm și să trăim ca în ultimul an. Ne era mai bine în perioada când nu eram căsătoriți. Eram fericit că o făceam pe ea fericită!”, a spus Mihai Mitoșeru, cu lacrimi în ochi, la Kanal D.

Publicat: 20 nov. 2019, 09:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă